Putini, foarte putini in mass-media din Romania. Summit-ul NATO de la Bucuresti din 2008 a fost hartia de turnesol a priceperii si limitelor jurnalistilor romani aflati la fata locului, in competitie cu mass-media de pe tot mapamodul. Relatarile lor au dat in vileag lipsa de exercitiu al ziaristilor nostri de a prezenta consistent si totodata inteligibil marile evenimente ale politicii globale. S-au distins cateva voci, dar pentru asta si jurnalistii, ca si elevii aflati in fata examenelor, pun mana pe carti si invata: de la capitale, nume si pozitii ale liderilor, scrise, rostite corect, la concepte geostrategice, si pana la dedesubturile relatiilor, intereselor, scopurilor bine mascate de mesajele zambitoare ale diplomatiei. Marina Constantinoiu, care si-a consolidat cariera de ziarista pe politica externa, isi marturisea intr-un interviu dificultatile fiindca, spunea ea,¬Politica externa este domeniul cel mai complex al presei.

Brindusa ArmancaFoto: Arhiva personala

Cel mai complicat, dealtfel. Nu exista atotcunoscatori aici, iar greselile, atunci cand se fac, sunt mult mai usor de remarcat si te fac de ras in mai mare masura, daca le-ai comis. In domeniul asta trebuie sa stii si istorie, si geografie, sa ai si cunostinte medicale, si de economie, si de geopolitica etc. O vasta cultura generala. Oameni cu adevarat buni in domeniul asta sunt foarte putini. In presa din Romania exista cativa specialisti, pe care-i numeri pe degetele de la o mana, poate¬. Faptul ca la noi se substituie, cel mai adesea la televiziune, comentatorul, specialistul pe probleme de politica externa cu aceeasi invitati care comenteaza subiectele pe sanatate, economie, politica, agricultura, monden, adica trompetele de circumstanta, aduce un deserviciu atat credibilitatii canalelor, cat si publicului, privat de informatii esentiale pentru intelegerea unei lumi complicate, in schimbare.

Citeste tot articolul si comenteaza pe Contributors.ro