Raspunderea transportatorului aerian si limitele compensarii daunelor survenite in situatia intarzierii sau pierderii bagajului transportat pe avion sunt reglementate in principal prin doua acte normative internationale: (i) Conventia adoptata la Montreal la 28 mai 1999 pentru unificarea anumitor reguli referitoare la transportul aerian international, ratificata de Romania prin Ordonanta Guvernului nr. 107/2000 si (ii) Regulamentul (CE) nr. 2027/97 privind raspunderea operatorilor de transport aerian, privind transportul aerian al pasagerilor si al bagajelor acestora.

Tudor Alexandru CraciunFoto: Tuca Zbarcea & Asociatii

Potrivit Conventiei de la Montreal, compania aeriana este raspunzatoare pentru dauna survenita prin distrugerea, pierderea sau deteriorarea bagajului inregistrat, cu conditia ca evenimentul care a provocat prejudiciul sa fi avut loc la bordul aeronavei sau in perioada in care avea in grija bagajul inregistrat. Cu alte cuvinte, raspunde pentru orice incident produs dupa inregistrarea pasagerului si a bagajului, adica pe tot intervalul de la momentul preluarii bagajului de catre compania aeriana si pana la restituirea sa catre pasager.

Compania aeriana nu va fi insa tinuta raspunzatoare in masura in care pierderea sau intarzierea au survenit din cauza unui defect al bagajului, calitatii sau viciilor acestuia, in atare situatie raspunderea revenindu-i titularului pasager.

Sumele maximale cu care pot fi despagubiti cei vatamati nu sunt deloc de neglijat, putand ajunge la cel mult 1.000 Drepturi Speciale de Tragere (¬DST¬) pentru fiecare pasager in parte, in prezent, 1 DST reprezentand aproximativ 5 lei. Ca atare, suma care poate fi acordata ca despagubire pentru prejudiciile suferite ca urmare a pierderii sau intarzierii bagajului este aproximativ 5.100 lei (1.200 euro).

Pentru alte detalii: www.noulcodcivil.ro