Spre deosebire de legislatia anterioara, contractul de mandat si celelalte contracte derivate sau asemanatoare (contractele de comision, consignatie, expeditie, agentie si intermediere) se bucura in prezent de o reglementare distincta si detaliata in Noul Cod Civil. Totusi, practica ne demonstreaza ca exista, inca, dificultati in diferentierea acestor tipuri de contracte.
De regula, denumirea data unui contract este un indicator important pentru calificarea juridica a respectivului contract, respectiv pentru identificarea precisa a setului de reguli legale incidente. Cu toate acestea, se intampla frecvent ca denumirea pe care partile o aleg pentru contractul lor sa nu reflecte continutul relatiei concrete existente intre acestea, prin raportare la prevederile legale relevante din Codul Civil.
De curand, ne-a fost supusa atentiei o speta in care un contract, intitulat contract de comision, s-a dovedit a avea natura juridica a unui contract de intermediere. Problema denumirii era dublata de o redactare deficitara si contradictorie a continutului respectivului contract. Partile fiind deja in litigiu, calificarea corecta a contractului avea o deosebita importanta deoarece determina intinderea obligatiilor asumate de parti si, in cele din urma, raspunderea uneia sau alteia dintre parti. Redactarea neatenta si natura ambigua a clauzelor contractuale a determinat in cele din urma o solutie judiciara de compromis, care penaliza mai degraba culpa comuna a partilor in redactarea contractului decat comportamentul contractual concret.
Incadrarea juridica a unei relatii de afaceri este primul pas care trebuie facut inainte de a proceda la materializarea contractului care o consfinteste. Vom prezenta in cele ce urmeaza, sintetic, principalele caracteristici ale contractului de mandat si ale unor contracte derivate, pentru a facilita o eventuala incadrare juridica a acestora.
Contractele prezentate in continuare au ca numitor comun activitatea pe care o parte se obliga sa o desfasoare pe seama celeilalte parti. Spre exemplu, reprezentantul poate fi imputernicit de catre reprezentat sa incheie pe seama si in numele lui (cu reprezentare) sau doar pe seama lui (fara reprezentare) acte juridice. Aceasta regula se aplica fie ca partile se numesc mandant si mandatar, comitent si comisionar, consignant si consignatar etc. Dincolo de acest numitor comun, fiecare dintre aceste contracte are o reglementare distincta si prezinta anumite particularitati.
I. MANDATUL
Prin intermediul unui contract de mandat clasic (art. 2009-2042 Cod Civil) o persoana (mandantul) poate imputernici o alta persoana (mandatarul) sa incheie acte juridice in numele si pe seama sa. Un element de noutate adus de Noul Cod Civil este reglementarea expresa a mandatului fara reprezentare, care are drept aplicatii contractele de comision, de consignatie si expeditie. In baza mandatului fara reprezentare, mandatarul va incheia actele juridice doar pe seama mandantului, dar nu si in numele acestuia.
Aplicabilitatea practica a contractului de mandat este foarte variata. Astfel, o persoana poate imputernici o alta persoana sa incheie, pe seama si/sau in numele ei, un contract de vanzare, locatiune, leasing etc. Forma mandatului trebuie avuta in vedere pentru incheierea valabila a actelor juridice pentru care mandatarul a fost imputernicit. Spre exemplu, ca o aplicatie a principiului simetriei actelor juridice, mandatul va trebui sa imbrace forma autentica in cazul in care mandatarul a fost imputernicit sa incheie un contract de vanzare a unui imobil, contract ce se incheie in forma autentica.
II. COMISIONUL
Contractul de comision (art. 2043-2053 Cod Civil) este reglementat ca un tip de mandat fara reprezentare. Regulile aplicabile mandatului fara reprezentare (si, implicit, cele privind mandatul cu reprezentare) se vor aplica ori de cate ori dispozitiile speciale care reglementeaza contractul de comision nu dispun altfel.
Contractul de comision se diferentiaza de mandatul clasic tocmai prin specificul obiectului sau, respectiv achizitionarea sau vanzarea de bunuri ori prestarea de servicii de catre comisionar pe seama comitentului. Spre deosebire de mandat, care poate fi si cu titlu gratuit, contractul de comision este intotdeauna cu titlu oneros. Particularitatea obiectului unui contract de comision este cea care determina caracterul oneros al acestuia, intrucat comisionarul nu poate fi decat un profesionist (care exploateaza o intreprindere, in intelesul art. 3 Cod Civil).
Ca o noutate fata de vechea reglementare a mandatului comercial, in relatia cu terte parti comisionarul nu mai trebuie sa faca dovada imputernicirii primite de la comitent, avand in vedere ca actioneaza in nume propriu.
III. CONSIGNATIA
Contractul de consignatie (art. 2053-2063 Cod Civil) este reglementat ca o varietate a contractului de comision cu un obiect si mai bine delimitat, respectiv vanzarea unor bunuri mobile pe care consignantul le-a predat consignatarului in acest scop. Regulile generale care guverneaza contractul de consignatie sunt cele din materia comisionului completate, desigur, cu dispozitiile ce reglementeaza contractul de mandat.
In literatura de specialitate exista autori care considera ca obligatia consignantului de a preda bunurile mobile reprezinta o conditie de validitate a contractului de consignatie, incheierea valabila a contractului fiind astfel conditionata de insasi predarea bunurilor. In practica, consignatia se utilizeaza, de exemplu, in raporturile juridice dintre detinatorul unor obiecte de arta (picturi, sculpturi etc.) si proprietarul unei expozitii care este imputernicit sa vanda respectivele obiecte.
IV. EXPEDITIA
Contractul de expeditie (art. 2064-2071 Cod Civil) este si el o varietate a contractului de comision caruia i se aplica aceleasi reguli generale amintite mai sus. Anterior intrarii in vigoare a Noului Cod Civil, contractul de expeditie era un contract nenumit care nu se bucura de o reglementare expresa.
Prin contractul de expeditie o persoana (expeditorul) este imputernicita de o alta persoana (comitentul) sa incheie in nume propriu un contract de transport. Activitatea expeditorului presupune si efectuarea operatiunilor accesorii ce deriva din incheierea unui contract de transport, precum depozitarea si inspectarea marfii sau serviciile specifice de vama.
Asa cum reiese si din definitia contractului de expeditie, expeditorul nu are si obligatia de executare a transportului, ci doar pe aceea de a incheia in nume propriu, dar pe seama comitentului, un contract cu un transportator. Totusi, expeditorul se poate obliga fata de comitent sa execute si transportul, caz in care vor deveni aplicabile si dispozitiile ce reglementeaza drepturile si obligatiile partilor unui contract de transport.
V. AGENTIA
Prin intermediul contractului de agentie (art. 2072-2095 Cod Civil), agentul este autorizat sa negocieze sau sa negocieze si sa incheie contracte in numele si pe seama sau doar pe seama comitentului. Potrivit Codului Civil, regulile din materia contractului de comision se aplica si contractului de agentie in masura in care sunt compatibile, iar atunci cand agentul actioneaza in numele comitentului vor fi aplicabile si dispozitiile privind mandatul cu reprezentare.
Ceea ce diferentiaza contractul de agentie de mandat sau comision este faptul ca serviciile sunt prestate de agent cu caracter regulat, statornic, pe o durata mai lunga de timp, in una sau mai multe regiuni determinate. De asemenea, spre deosebire de celelalte contracte, agentul este independent in indeplinirea indatoririlor asumate si nu poate fi in acelasi timp angajatul sau subordonatul comitentului. Cu toate acestea, independenta agentului este limitata. El nu poate negocia si/sau incheia decat acele tipuri de contracte asupra carora partile contractului de agentie au cazut de acord, in cadrul unei regiuni geografice limitate si pentru o perioada de timp determinata.
Atat independenta agentului, cat si cea a comitentului poate fi limitata conventional prin introducerea unei clauze de exclusivitate si/sau neconcurenta.
Prin intermediul unei clauze de exclusivitate, partile pot stabili ca agentul sa nu poata incheia, in numele altor persoane (comitenti), contracte privind bunuri/servicii similare cu cele furnizate de comitent pentru o regiune predeterminata. In mod similar, partile pot limita printr-o clauza de exclusivitate dreptul comitentului de a apela la mai multi agenti pentru incheierea acelorasi tipuri de contracte intr-o regiune determinata. Pe de alta parte, agentul va putea reprezenta mai multi comitenti concurenti, pentru aceeasi regiune si acelasi tip de contracte, numai daca i s-a permis expres acest lucru prin contractele de agentie incheiate.
Partile pot, de asemenea, sa includa in contract o clauza de neconcurenta prin care sa limiteze activitatea agentului pe parcursul executarii contractului si/sau dupa incetarea acestuia pentru o perioada de maxim doi ani. Clauza de neconcurenta este aplicabila doar pentru regiunile si grupurile de persoane expres prevazute in contract. De asemenea, aceasta clauza poate avea ca obiect doar bunurile si serviciile pentru care agentul a fost autorizat sa negocieze si, eventual, sa incheie contracte in numele comitentului.
VI. INTERMEDIEREA
Contractul de intermediere (art. 2096-2102 Cod Civil) nu beneficia de o reglementare expresa inainte de intrarea in vigoare a Noului Cod Civil, dar, cu toate acestea, era folosit in practica sub forma intermedierilor in asigurari sau in domeniul imobiliar.
In baza contractului de intermediere, intermediarul se obliga sa il puna pe clientul sau in legatura cu un tert in vederea incheierii unui anumit contract. Spre deosebire de toate celelalte contracte, intermediarul este imputernicit sa desfasoare doar acte materiale pentru clientul sau, iar nu si sa incheie acte juridice in numele si pe seama acestuia. Asemenea agentului, intermediarul nu este un subordonat al clientului sau si isi desfasoara activitatea in mod independent. Spre deosebire de agent insa, activitatea intermediarului nu este efectuata cu caracter regulat.
