O noutate adusă de Noul Cod Civil ("NCC") este reglementarea cesiunii contractului, instituţie absolut necesară în contextul mediului economic de astăzi, chestiune semnalată, de altfel, de majoritatea civiliştilor de renume români, care au susţinut, de lege ferenda, că viitoarea noastră legislaţie civilă ar trebui să reţină şi transmisiunea de datorie. Cesiunea contractului este reglementată în NCC în Cartea a V-a (Despre obligaţii), Titlul II (Izvoarele obligaţiilor), Capitolul I (Contractul), Secţiunea a 8-a (Cesiunea contractului).

Cesiunea contractului şi novaţia prin schimbare de debitor

Întrucât cesiunea contractului lipsea din Codul Civil anterior, pentru preluarea unui contract de către un terţ se utilizau diferite artificii juridice, în special instituţia novaţiei prin schimbare de debitor. Din punct de vedere practic, problema era că novaţia, nefiind o modalitate de transmitere, ci una de transformare a obligaţiei, nu avea cum să transpună perfect ideea de cesiune de contract.

Spre deosebire de novaţie, cesiunea nu presupune vreo modificare a raportului juridic dintre părţi, toate drepturile şi obligaţiile cedentului potrivit contractului cedat fiind preluate de cesionar. Prin comparaţie, novaţia presupune intenţia de modificare a raportului obligaţional, fiind înlăturată posibilitatea de a invoca excepţii bazate pe raportul juridic primar şi începând să curgă noi termene de plată.

De altfel, se poate spune că novaţia prin schimbare de debitor era folosită în practică mai ales ca o modalitate - imperfectă - de a obţine efectele unei cesiuni de datorie; rămâne de văzut care va mai fi incidenţa practică a novaţiei prin schimbare de debitor acum, când NCC reglementează cesiunea contractului.

Condiţiile cesiunii de contract

Art.1315 NCC permite cesiunea drepturilor şi obligaţiilor deţinute de una dintre părţi (cedent) către un terţ faţă de momentul formării contractului (cesionar), terţul devenind astfel parte în contract şi urmând a avea o relaţie contractuală cu co-contractantul iniţial (contractantul cedat).

Condiţiile de bază ale cesiunii contractului sunt ca (1) prestaţiile să nu fi fost încă integral executate şi (2) contractantul cedat să consimtă la cesiunea contractului.

Aşadar, cesiunea contractului poate interveni numai în cazul unui contract cu executare succesivă aflat în derulare sau în cazul unui contract cu executare uno ictu care nu a fost integral executat (de pildă, în cazul unui contract de vânzare-cumpărare cu plata preţului în rate).

O problemă specială poate apărea în cazul cesiunii contractelor încheiate în considerarea persoanei debitorului. Astfel de contracte pot sau nu face obiectul cesiunii în funcţie de calitatea debitorului în considerarea căreia contractul a fost încheiat. Aceasta va fi analizată din două perspective: una obiectivă (unde calitatea debitorului care serveşte la garantarea îndeplinirii finalităţii contractuale constă de exemplu, în anumite calităţi profesionale obiective, abstracte ale cocontractantului, cum ar fi competenţa, experienţa, etc.) şi una subiectivă (unde calitatea debitorului este una conjuncturală, la contractare contând calităţile umane ale partenerului contractant). Cesiunea contractelor intuitu personae în mod obiectiv va fi posibilă câtă vreme cesionarul are aceleaşi atribute obiective ca şi cedentul (în exemplul de mai sus, are aceeaşi profesie, experienţă etc.), în timp ce contractele intuitu personae în mod subiectiv nu vor putea face obiectul cesiunii, ele fiind încheiate în considerarea unor calităţi unice ale debitorului*.

În ceea ce priveşte forma cesiunii contractului, NCC aplică principiul simetriei formelor, cesiunea contractului şi acceptarea acesteia de către contractantul cedat trebuind încheiate în forma cerută de lege pentru validitatea contractului cedat.

Efectele cesiunii contractului

Potrivit NCC, cesiunea contractului produce efecte numai pentru viitor, contractantul cedat putându-i opune cesionarului toate excepţiile ce rezultă din contract, mai puţin cele rezultând din drepturile personale născute din contractul originar pentru cedat contra cedentului (de ex. dreptul la acţiunea în anulare pentru dol, eroare sau violenţă), care nu pot fi exercitate automat contra cesionarului, ci numai în cazul în care contractantul cedat îşi preconstituie o asemenea posibilitate prin contractul de cesiune.

Cesiunea contractului produce efecte în funcţie de momentul acceptării acesteia de către contractantul cedat. Art.1317 NCC prevede că, în cazul în care contractantul cedat a consimţit în mod anticipat ca cedentul să îşi poată substitui o terţă persoană în raporturile născute din contract, cesiunea produce efecte faţă de contractantul cedat din momentul în care substituirea îi este notificată ori din momentul în care o acceptă. În lipsa unui consimţământ anticipat, cesiunea produce efecte de la momentul acceptării acesteia de către contractantul cedat.

Efectul principal al cesiunii contractului este liberarea cedentului. Astfel, primul alineat al art.1318 NCC prevede ca regulă liberarea cedentului de obligaţiile sale faţă de cedat din momentul în care substituirea îşi produce efectele faţă de acesta.

Cu toate acestea, regula nu este de esenţa cesiunii contractului, ci doar de natura acesteia, NCC având în vedere şi situaţiile în care cedatul sau cesionarul ar solicita o garanţie din partea cedentului. NCC instituie două excepţii de la regula liberării cedentului: (1) un drept de regres recunoscut cedatului împotriva cedentului în situaţia în care cesionarul nu îşi execută obligaţiile şi (2) garantarea de către cedent a executării contractului cedat, caz în care cedentul este ţinut ca fidejusor pentru obligaţiile cedatului.

Prima excepţie se referă la situaţia în care cedatul solicită cedentului o garanţie cu privire la executarea de către cesionar a obligaţiilor ce îi revin conform contractului cedat. Potrivit art.1318 alin.(2), cedatul poate declara că nu îl liberează pe cedent şi, ca urmare, se va putea îndrepta împotriva acestuia în situaţia în care cesionarul, din diverse motive, nu îşi execută obligaţiile de care este ţinut prin contractul cedat. Potrivit reglementării, cedatul se poate prevala de acest drept de regres împotriva cedentului numai sub condiţia notificării acestuia cu privire la neexecutarea obligaţiilor de către cesionar în termen de 15 zile de la data neexecutării sau, după caz, de la data la care a cunoscut faptul neexecutării. În caz contrar, cedatul pierde dreptul de regres.

A doua excepţie are în vedere situaţia în care cesionarul îi solicită cedentului garantarea executării contractului de către cedat. Art.1320 NCC prevede că, deşi, de principiu, cedentul garantează numai validitatea contractului cedat, iar nu şi executarea acestuia (alin.1 al textului), el va putea garanta şi executarea contractului, caz în care va fi ţinut ca un fidejusor pentru obligaţiile cedatului (alin.2 al art.1320).

* În acest sens, a se vedea, Juanita Goicovici, "Cesiunea contractului în reglementarea art.1315-1320 din Noul cod civil", Curierul judiciar nr.5/2010, Ed. C.H.Beck, Bucureşti, p.266-267.

Autor:

Sandra Anca, Avocat, Ţuca Zbârcea & Asociaţii

Pentru alte detalii: www.noulcodcivil.ro