Programul "Casa Verde" ar putea fi lansat peste o luna, a declarat ministrul Mediului, Laszlo Borbely, intr-un interviu acordat HotNews.ro. Potrivit acestuia, ar putea fi acordati intre 2.000-2.500 euro pentru fiecare beneficiar in vederea subventionarii instalatiilor de energie regenerabila. Suma totala se ridica la 250 de milioane de lei si va fi alocata din Fondul de Mediu. "Casa Verde" este un program privind inlocuirea sistemelor clasice de incalzire cu unele care utilizeaza energie solara, energie geotermala si energie eoliana ori alte sisteme de energie regenerabila.

Subventia va reprezenta cam jumatate din valoarea investitiei. Ministrul Mediului sustine ca in vederea aplicarii programului s-a inspirat dupa modelul care functioneaza de cativa ani in Ungaria.

Productie video realizata de Oana Boncu

Principalele declaratii ale ministrului Mediului

  • Eu sper ca in luna iulie, sfarsitul lunii iunie, sa-i dam drumul. Am luat, partial, modelul din  Ungaria care functioneaza de cativa ani. Stiti de unde au dat ei bani? Din vanzarea unitatilor de emisii de dioxid de carbon. Si au dat de aici si pentru izolare termica, nu numai pentru Casa Verde. Noi dam bani, deocamdata, din Fondul de Mediu.
  • Eu nu accept ca nu putem face acest proiect
  • Cineva care vrea sa puna o centrala solara va primi o anumita suma fixa, care va insemna cam intre 2.000-2.500 euro. In rest, pune banii el, vine cu un formular, cu un cont bancar, cu factura emisa cand receptioneaza.
  • Evident noi vom testa (n.red. modul in care se folosesc banii). Probabil nu vom putea controla 100%, dar asta nu inseamna sa omori un proiect.
  • Acum facem tot felul de analize. Am zis ca daca nu pornim acest proiect, putem sa stam inca un an de zile si sa ne uitam la bani. In momentul de fata, eu as putea sa cheltui 1,8 miliarde de lei din Fondul de Mediu, plus  sa angajez inca 2,6 miliarde de lei. Deci, 250 milioane lei sunt prevazute.
  • Vom avea un prim anunt si vom testa care este necesarul pentru alocarea unor sume. Nici la programul "Rabla" nu am banuit ca vor fi 600 milioane de lei cheltuiti, pentru 160.000 de masini. Se pare ca vor fi de ajuns pentru ca nu vreau sa cheltuim toti banii din Fondul de Mediu pe programul "Rabla".