Asculta Jurnalul de Mediu Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Ministerul Mediului propune suplimentarea programului Rabla cu 50.000 de tichete

Ministerul Mediului si Padurilor va propune ca programul Rabla 2010 sa fie suplimentat cu 50.000 de tichete, dupa ce in trei saptamani de la inceperea lui au fost casate aproape tot atatea masini vechi cat in intreaga editie 2009. Desi spune ca fondurile sunt suficiente, ministerul adauga ca se discuta propunerea ca aceste tichete sa aiba si un termen de valabilitate de trei luni.

In ceea ce priveste programul Rabla pentru tractoare si masini agricole, ministrul László Borbély a anuntat ca, incepand cu data de 20 martie va demara si acest segment. Pana la aceasta ora s-au inscris 40 de producatori, suma alocata pentru anul 2010 fiind de 100 milioane lei. Prin acest program, pentru tractoarele si masinile agricole vechi se va acorda o prima de casare de 17.000 lei, dar nu mai mult de 50% din valoarea unui tractor nou, in cazul persoanelor fizice si 40%, in cazul persoanelor juridice.

Sarea imprastiata pe drumurile inghetate otraveste apele

Cercetatorii de la Universitatea din Toronto au examinat modul in care sarea imprastiata pe o autostrada si pe alte sosele ce traverseaza zone suburbane din regiunea Pickering afecteaza calitatea apei. Ei au observat ca multa sare provenita de la comunitatea orasului ajunge in laguna Frenchman's Bay, de pe malurile Lacului Ontario, astfel incat ochiul de apa ajunge sa fie „otravit”. Comunitatea din orasul canadian presara pe drumuri circa 7.600 de tone de sare anual. Jumatate din aceasta cantitate se infiltreaza in panza freatica si de aici in izvoare, facand ca apele curgatoare sa fie mai bogate in sare decat ar trebui.

Departamentul guvernamental din Canada care se ocupa de politicile de mediu a recunoscut ca sarea are un impact negativ asupra faunei, florei, apei si solului, iar in 2001 a luat in calcul trecerea ei pe lista nationala cu cele mai toxice substante.

Cutremurul din Chile a mutat un oras pe o distanta de 3 metri

Daca saptamana trecuta se vorbea ca seismul din America de Sud a scurtat zilele pamantesti, cercetatorii au mai ajuns intre timp la o concluzie interesanta: un oras chilian a fost mutat cu aproape trei metri din loc in urma cutremurului de la sfarsitul lui martie. Capitala statului Chile a fost la randul ei mutata cativa pasi spre vest-sud-vest.

Si alte zone din America de Sud s-au mutat din loc, mai spune echipa de cercetare: Insulele Falkland sau Fortaleza din Brazilia au avut parte de mici deplasari.

Concluziile au fost formulate in urma masuratorilor din satelit realizate inainte si dupa data de 27 februarie de catre mai multe echipe de cercetare de la Ohio State University, University of Hawaii si University of Memphis.

Epave vechi de cateva mii de ani, descoperite pe fundul Marii Baltice

Mai multe epave, dintre care unele sunt vechi de cateva mii de ani, au fost descoperite pe fundul Marii Baltice. 12 epave au fost gasite la o adancime de peste 100 de metri, in timpul operatiunilor de explorare a fundului marin efectuate de consortiul Nord Stream pentru gigantul rus Gazprom, care urmeaza sa amplaseze un gazoduct subacvatic ce va lega Rusia de Germania pe sub Marea Baltica. Datorita temperaturilor joase si concentratiei scazute de oxigen, Marea Baltica este considerata un mediu ideal pentru conservarea epavelor, acestea putand sa ramana intacte timp de mai multe sute sau chiar mii de ani.

Aproximativ 3.000 de epave au fost descoperite si catalogate pe fundul Marii Baltice, insa expertii considera ca exista peste 100.000 de ambarcatiuni in zona.