Cucerirea Everestului este din ce in ce mai dificila din cauza temperaturilor ridicate, care provoaca topirea zapezilor, a declarat serpasul nepalez Apa Sherpa, care detine recordul mondial in ceea ce priveste numarul ascensiunilor pe "Acoperisul Lumii", relateaza Le Monde.

La revenirea din cea de-a 19-a ascensiune, Apa Sherpa a explicat ca pista de zapada care urca pana in varf nu mai este decat un drum de pietre, in conditiile in care schimbarile climatice au alungat zapezile eterne si au redus suprafata ocupata de gheata.

"Acest lucru face ascensiunea tot mai dificila, pentru ca este greu sa mergi cu crampoane pe pietre", a explicat, pentru Reuters, Sherpa, in varsta de 49 de ani.

El a dedicat expeditia de saptamana trecuta protectiei mediului si a amplasat pe varf o banderola pe care scrie: "Stop schimbarilor climatice, lasati Himalaya sa traiasca".

Deseurile alpinistilor - un pericol pentru mediu

Pe langa schimbarile climatice, cel mai inalt varf al lumii este insa amenintat si de deseurile abandonate pe munte de alpinisti, acuza aparatorii mediului.

Sherpa, care a cucerit pentru prima oara varful in 1990, a declarat ca echipa sa a strans peste cinci tone de deseuri, printre care corturi uzate si cordeline.

De la prima ascensiune pe Everest, in 1953 (Sir Edmund Hillary si Tenzing Norgay), peste 3.000 de persoane au reusit sa ajunga pe "Acoperisul Lumii".