Sase din zece romani stiu ca marca Punctul Verde reprezinta un semn al colectarii si reciclarii ambalajelor, releva un sondaj realizat de Eco-Rom Ambalaje in randul a 1.750 de vizitatori ai site-ului companiei.

Peste 80% din participanti cunosc marca Punctul Verde si faptul ca aceasta se gaseste pe ambalajele produselor. 90% stiu ca reciclarea ambalajelor este o obligatie legala in toate statele Uniunii Europene si aproape 100% sunt la curent cu faptul ca Punctul Verde este o marca internationala care se regaseste in celelalte state europene.

In perioada 9-14 Septembrie, Eco-Rom Ambalaje a organizat, in cadrul BCR Open Tenis Romania, campania "Performanta sportiva intr-un mediu sanatos!", prin care a urmarit informarea publicului referitor la activitatea de reciclare a deseurilor de ambalaje si a semnificatiei marcii internationale Punctul Verde pe ambalajele produselor.

Marca Punctul Verde este aplicata pe ambalajul produselor vandute de companiile care isi indeplinesc obligatii platind pentru colectarea deseurilor de ambalaje pe care le genereaza.

"Atunci cind am demarat aceasta campanie nu ne asteptam ca populatia sa fie foarte atenta la detaliile aflate pe ambalajele produselor. Am fost surprinsi de calitatea raspunsurilor si faptul ca participantii au fost interesati sa afle cit mai multe informatii despre problematica ambalajelor si a reciclarii acestora", a declarat Sorin Cristian Popescu, directorul general al Eco-Rom Ambalaje SA, intr-un comunicat de presa.

Eco-Rom Ambalaje SA a implementat in Romania, in anul 2004, sistemul de management integrat al deseurilor de ambalaje Punctul Verde. La ora actuala, 1.025 de companii responsabile isi indeplinesc obiectivele de reciclare si valorificare prin acest sistem.

Marca Punctul Verde este o marca de dimensiune internationala, peste 460 de miliarde de ambalaje fiind etichetate cu aceste simbol.