Simpaticele marmote iubesc căldura soarelui din Retezat și sunt puse pe joacă.

Marmote la joacaFoto: Romsilva

Marmotele sunt, prin definiţie, mamifere diurne, adică îşi desfăşoară activităţile numai pe timpul zilei. De fapt, nu există alt mamifer montan care să iubească zilele însorite mai mult decât le iubesc marmotele, care profită din plin de fiecare rază de soare.

Imaginile, publicate pe Facebook-ul Romsilva, au fost surprinse de Lenuța Bogdan, ranger la administrația Parcul Național Retezat.

Marmotele sunt mamifere rozătoare din familia sciuride, de talie mare, având o lungime de până la 60 de centimetri și o greutate de până la 7 kilograme. Au un corp greoi, cu membre scurte, din acest motiv au adăposturile lângă sursele de hrană.

Își sapă adăposturi cu mai multe intrări, cu o structură complicată, cu galerii adânci, de vară și de iarnă, când hibernează. Marmotele se hrănesc cu graminee, buruieni, rădăcini și, ocazional, insecte, potrivit Romsilva.

Simpaticele rozătoare se împerechează primăvara imediat ce ies din hibernare, iar după o perioadă de gestaţie de 33-34 zile, femelele nasc între 2-7 pui orbi, golaşi şi neajutoraţi, care sunt înţărcaţi la vârsta de 40 de zile, devenind independenţi la sfârşitul verii

În Europa, marmotele trăiesc în zonele de goluri alpine din Alpi, Pirinei, Tatra și Carpații din România. \uD83C\uDDF7\uD83C\uDDF4În țara noastră își extinde permanent arealul.