Comitetul de Trezorerie al Marii Britanii a facut un apel pentru infiintarea unui nou post de ministru pentru coordonarea activitatilor pentru combaterea incalzirii globale. Presedintele comitetului, John McFall, crede ca este esential ca guvernul britanic sa se implice mai mult in aceasta lupta, precizand ca "trebuie ales un ministru care sa poata deveni un adevarat campion al schimbarilor climatice", noteaza BBC News.

Desi un numar mare de departamente guvernamentale sunt implicate in lupta impotrica incalzirii globale, Comitetul de Trezorerie considera ca infiintarea unui astfel de minister, care sa coordoneze intreaga activitate, reprezinta cea mai buna solutie.

Recomandarile interrvin dupa prezentarea raportului Stern privind impactul incalzirii globale asupra economiei si a mediului. Documentul a atras atentia Comitetului asupra problemelor de aplicare a taxelor si impozitelor de mediu. McFall a criticat acordul UE privin reducerea emisiilor de gaze, precizand ca este dezamagit de "timiditatea executivului in folosirea taxelor de mediu".

"Desi a introdus noi taxe de mediu si le-a marit pe cele deja existente, guvernul a esuat in procesul de indeplinire a obiectivelor din 1997", a declarat acesta.