Peste 295 000 de hectare de padure din Romania au potentialul de a fi introduse in Catalogul Padurilor Virgine si Cvasivirgine, arata un inventar realizat de Greenpeace Romania impreuna cu Universitatea Eberswalde, din Germania, si Universitatea Al. I. Cuza, din Iasi. Topul judetelor unde s-au identificat paduri virgine potentiale este : Brasov 49.601 hectare; Caras Severin 39.513 hectare; Arges 38.918 hectare.Cea mai mare densitate de paduri virgine potentiale se afla in situl Natura 2000 Fagaras.

Padure virginaFoto: Hotnews

Inventarul a presupus evaluarea a aproape 6 000 000 hectare de padure si s-a concrerizat intr-o Harta a Padurilor Potential Virgine, lansata miercuri.

"Carpatii romanesti sunt acoperiti de cele mai vaste paduri virgine din zona temperata a Uniunii Europene. In aceste paduri, traiesc aproximativ 13 000 de specii, inclusiv cea mai mare populatie de ursi din Europa, specii rare si endemice si carnivore mari, precum lupul si rasul. (...) Cu toate acestea si in pofida importantei lor pentru Europa si Romania, padurile virgine sunt inca degradate, fie din necunoastere, ori pur si simplu din lipsa de responsabilitate fata de valoarea lor. Suntem martori la distrugerea accelerata a uneia dintre cele mai importante valori de patrimoniu pe care le are Romania si care ar trebui sa fie un element central al brandului de tara", se arata intr-un comunicat emis de Greenpeace Romania.

Protejarea padurilor virgine din Romania se poate face doar prin completarea Catalogului national al padurilor virgine si cvasivirgine, sustin reprezentantii ONG-ului.

"Ca sa se ajunga aici, trebuie identificate si documentate aceste habitate extraordinare, in cadrul unui inventar national. Primul pas este realizarea unei cercetari preliminare care sa ne ofere o evaluare a suprafetei totale potentiale si a gradului de probabilitate. Pana la validarea ulterioara obligatorie din teren, este nevoie sa actionam in baza principiului preventiei si sa impunem un moratoriu pe suprafetele astfel identificate. Harta padurilor virgine potentiale este prima asemenea evaluare realizata dupa inventarul partial din 2005 (Proiectul Pin-Matra). Mai mult, este pentru prima oara la nivel european cand se dezvolta si testeaza o metodologie de teledetectie pentru evaluarea padurilor batrane intacte, potential virgine si / sau cvasivirgine", potrivit sursei citate.

Alaturi de harta, a fost lansat si studiul Situatia padurilor virgine din Romania scris de Iovu - Adrian Biris.

Studiul Situatia padurilor virgine din Romania1 este o radiografie a eforturilor de salvare a padurilor virgine din Romania si o actualizare, realizata la mai mult de 12 ani distanta, de la ultimul inventar partial (PIN-MATRA, 2005). Studiul aduce dovezi incontestabile despre suprafata si dinamica istorica a padurilor virgine din Romania, potrivit Greenpeace Romania.

"Ne asteptam ca acest exercitiu sa fie considerat de catre Ministerul Apelor si Padurilor o invitatie la actiuni rapide si concrete pentru salvarea padurilor virgine din Romania. Primul pas in protejarea acestor ecosisteme extraordinare este realizarea unei evaluari preliminare care sa ofere o estimare a suprafetei totale potentiale si sa restranga aria de parcurs in teren pentru documentare. Exact asta ofera Harta padurilor virgine potentiale realizate de Greenpeace Romania, impreuna cu Universitatea Eberswalde si Universitatea Al. I. Cuza din Iasi", declara Valentin Salageanu, coordonator de campanie paduri si biodiversitate Greenpeace Romania.

Studiul este disponibil aici: http://bit.ly/2js0kLv

Catalogul este aici: http://bit.ly/2yCUbij

Harta poate fi vizualizată aici: http://bit.ly/2mpCf8Z

Metodologia este disponibilă aici: http://bit.ly/2AJnMIc