Emitatorul satelitar cu care a fost echipata acvila tipatoare Arile transmite de mai multe zile din aceeasi locatie, undeva in savana din sudul Sudanului de Sud, in apropiere de granita cu Uganda, din rezervatia naturala Kidepo, anunta Societatea Ornitologica Romana. In aceasta situatie exista doua posibilitati, fie pasarea a murit, fie emitatorul a cazut.

ArlieFoto: Societatea Ornitologica Romana

"Ultimele coordonate furnizate in zbor de emitator au venit pe data de 4 octombrie, la ora 16, cand pasarea se afla la o inaltime de 980 de metri deasupra solului. Apoi, toate coordonatele au fost transmise din acelasi loc, de la sol. In mod normal, in astfel de situatii, se apeleaza la colegi ornitologi din alte state, care merg si verifica cele doua posibilitati. Si de aceasta data s-a apelat la ghizi de safari si speram ca se va primi un raspuns in curand. Cu toate acestea, zona in care se afla acum emitatorul este una "fierbinte", in care probabil foarte putine persoane s-ar incumeta sa mearga si sa verifice starea pasarii sau a dispozitivului. Chiar si Ministerul Afacerilor Externe din Romania are in vigoare o alerta de calatorie in care se specifica situatia conflictuala inter-tribala din Sudanul de Sud", se arata in comunicatul SOR.

Arlie a fost una dintre cele 19 acvile tipatoare mici inelate si dotate cu emitator satelitar in cadrul proiectului LIFE+ "Conservarea acvilei tipatoare mici in Romania", proiect implementat de Societatea Ornitologica Romana, Agentia Regionala de Protectia Mediului Sibiu si Grupul Milvus. In acest proiect au mai existat situatii cand o pasare a fost ucisa, dar si situatii cand emitatorul a cazut de pe pasare.

Beni este una dintre pasarile care a pierdut transmitatorul de pe spate. In 2010, aparatul sau a incetat sa mai emita, dar pasarea a fost observata de ornitologul italian Saverio Gatto in Egipt. A fost recunoscuta dupa inelul de la picior. Tot atunci pasarile Cingar si Arthur au ramas si ele fara transmitatoare.

"Singura modalitate certa de a verifica soarta acvilei este... asteptarea primaverii. Ornitologii cunosc teritoriul lui Arlie si vor monitoriza cuiburile in perioada in care se stie ca ea revine acolo. Arlie poarta pe picioare inele ornitologice si poate fi recunoscuta dupa ele. Este de ajuns sa fie fotografiata, sa se vada seria si numarul inscriptionate pe inele, iar apoi se va confirma daca este in viata... sau nu", se arata in comunicatul SOR.

Si Arlie si celelalte acvile care au fost monitorizate satelitar in acest proiect au adus informatii extrem de importante pentru conservarea speciei in tara, spun ornitologii. Emitatoarele au indicat clar care sunt habitatele preferate pentru cuibarit, ce zone trebuie protejate, ce suprafete folosesc pentru hranire si ce masuri de conservare se impun pentru a le proteja habitatele. Informatiile obtinute de biologii romani au fost comunicate si la nivel european, iar Planul National de Actiune in Romania a fost creat cu contributia datelor provenite de la aceste exemplare de acvile echipate cu emitatoare satelitare.