Statele Unite au anuntat vineri anularea oficiala a embargoului economic impus Sudanului de 20 de ani si suspendat temporar de fostul presedinte american Barack Obama, la sfarsitul mandatului, in ianuarie, informeaza AFP. Actualul presedinte, Donald Trump, a anulat si alte masuri economice, care excludeau in mare masura Sudanul din sistemul financiar mondial, scrie Agerpres.

"Actiunile guvernului sudanez din ultimele noua luni demonstreaza ca acesta trateaza cu seriozitate cooperarea cu SUA", a declarat Heather Nauert, purtatoarea de cuvant a Departamentului de Stat de la Washington.

Sudanul a acceptat, in schimbul suspendarii sanctiunilor de catre Obama, sa urmeze o asa-numita "foaie de parcurs" cu cinci puncte, printre care incetarea sprijinului pentru rebelii din Sudanul de Sud si a luptelor din mai multe provincii sudaneze, precum si cooperarea cu serviciile americane de informatii, in vederea combaterii terorismului. Perioada de proba de sase luni s-a incheiat in iulie, iar Trump a anuntat ca va mai astepta trei luni inainte de a anula definitiv masurile impotriva Sudanului instituite din 1997.

Deciziile Casei Albe au fost contestate de unele organizatii pentru apararea drepturilor omului. Sudanul ramane insa pe lista SUA cu sponsorii terorismului si este in continuare supus unor restrictii privind achizitiile de armament.

AFP reaminteste ca liderul Al-Qaida, Osama bin Laden, a trait la Khartoum din 1992 pana in 1996 si ca sanctiunile impotriva Sudanului au fost decise tocmai pentru sustinerea grupurilor islamice. La aceasta acuzatie s-a adaugat ulterior incalcarea drepturilor omului in conflictul cu rebelii din provincia Darfur, care s-a soldat cu 330.000 de morti, incepand din 2003, potrivit Organizatiei Natiunilor Unite.