Ministrul Mediului, Gratiela Gavrilescu, le-a propus reprezentantilor rafinariilor din judetul Prahova cu care s-a intalnit joi, sa achizitioneze, pe propria cheltuiala, statii de monitorizare, pentru ca informatiile privind gradul de poluare sa ajunga atat la Agentia de Protectie a Mediului, cat si la cetateni, relateaza News.ro. Ministrul a mai propus incheierea unui parteneriat intre rafinarii si Administratia Nationala de Meteorologie, pentru a afla din timp prognozele si sa isi poata diminua activitatea in functie de circulatia curentilor de aer.

HotNews.roFoto: Hotnews

Potrivit Ministerului Mediului, Gratiela Gavrilescu le-a propus operatorilor din judetul Prahova care se ocupa cu rafinarea petrolului si gazului sa isi achizitioneze statii de monitorizare proprii, pentru ca rezultatele sa ajunga, ulterior, la Agentia de Protectie a Mediului si, printr-un sistem agreat, la cetateni.

De asemenea, ministrul le-a spus reprezentantilor din rafinarii sa incheie un parteneriat cu Administratia Nationala de Meteorologie, pentru a cunoaste prognozele cu pana la trei zile in avans, astfel incat rafinariile sa isi diminueze activitatea in functie de circulatia curentilor de aer, pentru a se putea realiza o dispersie care sa nu creeze disconfort.

"Dar acestea sunt doar niste prime masuri, inaintea celor obligatorii, pe care rafinariile le vor avea de intreprins, pentru a li se putea revizui autorizatia de functionare, conform directivelor europene specifice, din 2018. Pentru ca, da, de la aceasta data, operatorii vor fi obligati sa isi colecteze fugitivele si sa le dirijeze la cos si, de asemenea, sa isi monitorizeze mirosurile rezultate in urma procesului tehnologic. (...) Dincolo de aceste aspecte de ordin tehnic, le-am cerut, insa, invitatilor de astazi sa isi schimbe si modul de comunicare, atat cu Ministerul si autoritatile locale de mediu si primarii, cat si cu cetatenii si chiar comunicarea intre dumnealor. (...) Nu vom face nicio exceptie si nicio derogare de la normele europene!", a declarat viceprim-ministrul Gratiela Leocadia Gavrilescu, ministrul Mediului.

La intalnirea cu ministrul au participat operatorii instalatiilor din Judetul Prahova care desfasoara activitatea de rafinare a petrolului si a gazului, Petrotel Lukoil, Rompetrol Rafinare, Rafinaria Astra Romana, OMV Petrom, ai KMGI, presedintele ANPM - Viorel Toma, Comisarul General al Garzii Nationale de Mediu - Bogdan Trif, directorul executiv al APM Prahova - Florin Diaconu, director general al Administratiei Nationale de Meteorologie - Elena Mateescu, Dorina Mocanu - director general al Directiei Generale Evaluare Impact si Controlul Poluarii, Cosmin Teodoru - director general al Directiei Generale Deseuri, Situri Contaminate si Substante Periculoase, precum si alti specialisti din cadrul Ministerului Mediului.