Testoasa marina thailandeza supranumita "Bank" dupa ce a inghitit 915 monezi a murit marti, in urma unor complicatii ale operatiei prin care i-au fost extirpate monezile, scrie AFP.

In varsta de 25 de ani, a fost trimisa la inceputul lui martie, cu carapacea fracturata, la o clinica din Bangkok unde doctorii au descoperit cinci kilograme de monede in burta sa.

Povestea sa a facut inconjurul lumii, dupa o prima operatie reusita.

Dar, in conditiile in care testoasa ar mai fi putut trai inca 60 de ani, in conditii normale, sanatatea sa s-a degradat brusc acum doua zile, iar doctorii au descoperit ca suferea de septicemie.

"La ora 10,10, a murit in liniste", a declarat marti Nantarika Chansue, doctor veterinar la centrul de cercetari acvatice din Chulalongkorn.

Testoasa a petrecut doua decenii intr-un mic parc public din provincia Chonburi iar vizitatorii ii aruncau monede in speranta ca vor avea noroc.

Celebritatea brusca la care a ajuns testoasa are si o consecinta pozitiva: veterinarii au putut sa explice ca nu e bine sa arunci monede animalelor.

In Thailanda, oamenii arunca monede la testoase in sperata ca vor avea noroc si vor trai la fel de mult ca acestea.