Guvernul a aprobat miercuri un proiect de OUG potrivit caruia autoritatile publice au, incepand din acest an, posibilitatea aplicarii unui nou instrument economic, care are la baza principiul "Platesti pentru cat arunci". Este instrument implementat de mare parte dintre statele europene cu scopul de a incuraja reciclarea deseurilor, acolo unde este fezabil din punct de vedere tehnic, economic si al protectiei mediului, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Guvernul precizeaza ca aplicarea acestui instrument are drept scop reducerea cantitatii de deseuri care ajunge la depozitare si cresterea ratei de reutilizare/reciclare. Acest principiu se bazeaza pe doua directii de ghidare ale politicii de mediu: "poluatorul plateste" si "responsabilitatea comuna" si se aplica in moduri diferite atat in state membre UE, cat si in alte tari, in functie de frecventa de preluare a deseurilor, tipul de recipienti, cantitatea si tipul de deseu si de conditiile tehnico-economice locale.

Pentru implementarea acestui principiu, Ministerul Mediului, Apelor si Padurilor va elabora un Ghid de aplicare a prevederilor propuse, care va oferi autoritatilor publice locale posibilitatea de a alege cele mai potrivite si mai eficiente metode de aplicare la nivel local, in functie de specificul si contextul tehnico-economic.

Modificarile introduse prin ordonanta de urgenta

  • Eliminarea obligativitatii existentei Planurilor Regionale de gestionare a deseurilor;
  • Introducerea de obligatii etapizate privind nivelul de pregatire pentru reutilizare, reciclare si alte operatiuni de valorificare materiala, inclusiv operatiuni de umplere, rambleiere care utilizeaza deseuri pentru a inlocui alte materiale, ale persoanelor juridice pe numele carora sunt emise autorizatiile de constructie/demolari care sa ajute la indeplinirea, pana in 2020, a unui nivel de pregatire pentru reutilizare, reciclare si alte operatiuni de valorificare materiala de minimum 70% din masa cantitatilor de deseuri nepericuloase provenite din activitati de constructie si desfiintari
  • Crearea bazei legale pentru elaborarea de reglementari care sa asigure gestionarea deseurilor provenite din constructii si desfiintari, conform cerintelor Comisiei Europene

Producatorii de deseuri si autoritatile publice locale sunt obligati sa atinga, pana la 31 decembrie 2020, un nivel de pregatire pentru reutilizare si reciclare a deseurilor cum ar fi hartie, metal, plastic si sticla provenind din deseurile menajere si, dupa caz, provenind din alte surse, in masura in care aceste fluxuri de deseuri sunt similare deseurilor care provin din gospodarii, de minimum 50% din masa totala. Potrivit raportarilor la Eurostat, rata de reciclare in Romania la nivelul anului 2013 a fost de 4,3%, iar rata de reciclare si compostare este de 13,4%, in conditiile in care obiectivele de reutilizare reciclare sunt de 50%.

Ordonanta de urgenta modifica si completeaza Legea nr. 211/2011 privind regimul deseurilor, in sensul transpunerii corecte si complete in legislatia nationala a Directivei 2008/98/CE a Parlamentului si Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deseurile si de abrogare a anumitor directive si a Directivei (UE) 2015/1127.

Directiva 2008/98/CE are scopul de a contribui la realizarea, in Uniunea Europeana, a obiectivului ¬o societate a reciclarii¬, prin evitarea generarii de deseuri si utilizarea deseurilor ca resursa. In acest sens, se semnaleaza necesitatea unor masuri care sa asigure separarea la sursa, colectarea si reciclarea fluxurilor de deseuri prioritare. Pentru a facilita sau a ameliora potentialul de valorificare al deseurilor, acestea ar trebuie colectate separat, in masura in care acest lucru este posibil din punct de vedere tehnic, economic si al protectei mediului, inainte de a fi supuse unor operatiuni de valorificare care sa duca la cele mai bune rezultate globale din punct de vedere al protectei mediului. Statele Membre trebuie sa incurajeze separarea compusilor periculosi din fluxurile de deseuri, daca este necesar in vederea asigurarii unei gestionari rationale din punct de vedere ecologic.

Caracterul de urgenta al transpunerii actului normativ adoptat astazi este justificat de faptul ca exista riscul declansarii unor alte proceduri de infringement impotriva Romaniei in ceea ce priveste nerespectarea obligatiilor privind atingerea tintelor de reciclare globala si a tintelor privind reducerea cantitatii de deseuri biodegradabile eliminate final.