Ziua mondiala fara masini

de I.B.     HotNews.ro
Joi, 22 septembrie 2016, 8:05 Actualitate | Mediu

Ziua mondiala fara masini este marcata, anual, la data de 22 septembrie. Scopul imediat este descurajarea, pe cat posibil, a circulatiei cu automobilul personal sau de serviciu, in favoarea deplasarii cu bicicleta, a mersului pe jos ori, in ultima instanta, a transportului in comun. Pe termen lung, se doreste crearea comunitatilor in care atat magazinele, cat si locurile de munca se afla in apropierea domiciliilor, la distante ce pot fi usor parcurse in plimbare, potrivit Agerpres.

Initial, data pentru Ziua fara masini a fost de 17 iunie, stabilita de Asociatia pentru Transport Ecologic, din Marea Britanie, in 1997. Evenimentul era marcat pe plan local, in cadrul Saptamanii Transportului Verde. Un an mai tarziu, francezii au avut ideea infiintarii campaniei ''In oras, fara masina personala!''. Incepand cu anul 2000, aceasta initiativa a fost promovata de Comisia Europeana pentru intreg continentul. Ulterior, evenimentul a fost organizat de tot mai multe orase din intreaga lume, astfel incat Ziua fara masini a devenit internationala.

Pe plan european, Ziua mondiala fara masini este precedata de Saptamana europeana a mobilitatii, care in 2016 a debutat la 16 septembrie si se incheie la 22 septembrie. Tema actuala a evenimentului este ''Mobilitatea inteligenta si sustenabila ￯ o investitie pentru Europa'', cautandu-se modalitati de transport cat mai ieftine si prietenoase cu mediul, acolo unde renuntarea la transportul motorizat nu este o optiune.

Ziua mondiala fara masini are loc in contextul in care, la 20 septembrie 2016, un studiu realizat de grupul Transport & Environment arata ca pe soselele din Europa ruleaza 29 milioane de vehicule diesel nocive, care depasesc limitele legale de poluare. Cel mai mare numar se inregistreaza in Franta (5,5 milioane), Germania (5,3 milioane), Marea Britanie (4,3 milioane), Italia (3,1 milioane), Spania (1,9 milioane) si Belgia (1,4 milioane).

La 13 septembrie 2016, ministrul Mediului, Apelor si Padurilor, Cristiana Pasca Palmer, a afirmat ca una dintre cele mai grave probleme cu care se confrunta Capitala este legata de calitatea aerului, pentru care Romania este in procedura de pre-infringement, iar Comisia Europeana asteapta un raspuns din partea autoritatilor. Totodata, avand in vedere ca o mare parte a acestei probleme este cauzata de traficul rutier, oficialul a adus in discutie probleme lipsei retelei de biciclete din Bucuresti.













[P] ​Accepta provocarea unui business fara hartii! E mai simplu decat crezi               

Activitatile noastre zilnice sunt din ce in ce mai orientate catre mediul electronic si online. Traim intr-un ritm care ne-a impus sa adoptam solutii eficiente si sigure pentru a plati facturi si taxe, a face cumparaturi, a verifica soldurile bancare, etc. Este o practica pe care am ales-o din dorinta de a simplifica lucrurile si pe care multi dintre noi ne dorim sa o regasim si in viata profesionala, unde cautam solutii pentru a depasi constrangerile de timp si spatiu atunci cand trebuie sa obtinem  o aprobare, sa  semnam rapid un contract sau sa accesam un document de la distanta.
1138 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă