"Efectele schimbarilor climatice se fac simtite pe continentul nostru, in tarile noastre si, de asemenea, in Romania. (...) Se poate obtine un impact pozitiv considerabil, daca se va actiona global impotriva schimbarilor climatice. (...)Daca actionam acum, putem mentine nivelul incalzirii globale la sub doua grade Celsius", arata ambasadorii Frantei, Marii Britanii, si Germaniei la Bucuresti cu ocazia Climate Diplomacy Day 2015 intr-un articol comun in care subliniaza necesitatea de a lua masuri impotriva schimbarilor climatice.

Ambasadele europene din toata lumea sarbatoresc pentru a doua oara Climate Diplomacy Day pe 17 iunie 2015, la jumatatea unui an dedicat dezvoltarii si mediului.

Au ramas mai putin de 200 zile pana la conferinta globala impotriva schimbarilor climatice de la Paris (COP21), iar intregul corp diplomatic lucreaza in mod activ pentru a se asigura ca in decembrie se va ajunge la un acord universal al celor 196 de tari, Acordul de la Paris, cu scopul de a limita cresterea temperaturii planetei la cel mult 1.5 sau 2 grade Celsius peste nivelurile preindustriale si de a ne adapta societatile la modificarile deja existente.

Climate Diplomacy Day are ca scop constientizarea schimbarilor climatice si a nevoii de a actiona impreuna. Pe parcursul ultimului an, Germania, Franta si Marea Britanie au lansat proiecte comune cu ocazia acestei zile in peste 30 de tari. In acest an, Climate Diplomacy Day va genera eforturi si mai ample la nivel european, cu activitati diverse.

De exemplu, la Berlin unde va fi organizata o dezbatere despre masurile concrete de a combate schimbarile climatice. Participantii vor analiza efectele schimbarilor climatice la nivel local, vor propune masuri, inclusiv la nivel international, si vor discuta rolul UE in acest efort.

La Londra, unde Reprezentantul special pe probleme de mediu al Ministrului de externe se va intalni cu Ambasadorii Germaniei si Frantei in Marea Britanie pentru a discuta cum poate fi intensificat angajamentul comun impotriva incalzirii globale.

La Paris, oras care va detine Presedintia Conferintei ONU impotriva schimbarilor climatice, cu dorinta de a obtine rezultate pozitive, si care lucreaza in mod transparent cu toate statele pentru a genera un nivel de ambitie colectiv, in special cu cele mai vulnerabile, pentru a obtine un compromis si a ajuta la ajungerea la un consens la sfarsitul acestui an.

Ambasadorii Frantei, Marii Britanii, si Germaniei la Bucuresti subliniaza si ei necesitatea de a lua masuri impotriva schimbarilor climatice intr-un articol comun pe care il redam integral in cele ce urmeaza:

  • Articol comun semnat de Ambasadorii Frantei, Marii Britanii si Germaniei la Bucuresti  cu ocazia Climate Diplomacy Day, 17 iunie 2015

2015 - Un an de rascruce in lupta impotriva schimbarilor climatice

In intreaga lume, padurile joaca un rol crucial in lupta impotriva schimbarilor climatice, datorita capacitatii lor de a inmagazina dioxid de carbon. Despaduririle si degradarea padurilor genereaza pana la 15-20% din emisiile globale de gaze cu efect de sera, potrivit studiilor ONU.

Pana la 60% din padurile virgine specifice zonelor cu clima temperata din Europa se afla in Romania. In acelasi timp, statisticile arata ca in Romania trei hectare de padure sunt taiate la fiecare ora. Aceasta problema ingrijoratoare a fost subliniata de participantii la prima consultare cetateneasca pe teme de clima si energie organizata de societatea civila in Romania, la Cluj, la inceputul acestei luni, sub semnul conferintei Natiunilor Unite pe tema schimbarilor climatice ¬ Paris 2015.

Si acesta este numai un exemplu. Schimbarile climatice si cauzele lor nu sunt un mit si deja vedem semnele lor in intreaga lume. Arderea combustibililor fosili, precum carbunele, petrolul si gazul pentru acoperirea necesitatilor noastre energetice creste nivelul emisiilor de gaze cu efect de sera in atmosfera. Acest lucru afecteaza deja mediul, economia si felul in care oamenii traiesc. Organizatia mondiala de meteorologie a raportat ca intre 2001 si 2010 fenomenele meteo extreme au cauzat pagube economice in valoare de 660 de miliarde de dolari, cu 54% mai mari decat in deceniul precedent.

Efectele schimbarilor climatice se fac simtite pe continentul nostru, in tarile noastre si, de asemenea, in Romania. Din cauza climatului mai cald, cererea de apa pentru irigarea culturilor va creste. De asemenea, unele regiuni vor fi afectate de inundatii tot mai frecvente, dar si de valuri de caldura mai dese, furtuni precum si de o crestere a nivelului marii. Dar, cel mai mare risc pentru securitatea noastra va fi resimtit indirect prin cresterea preturilor la mancare, si pe termen lung, printr-o lipsa acuta a de alimente si apa.

La fel ca multe alte tari, Romania a fost afectata de inundatii semnificative in ultimii ani, care au cauzat pagube enorme. Statisticile arata ca 2007 a fost cel mai cald an din ultimele doua decenii, ceea ce a dus la cea mai mare seceta din ultimii cinzeci de ani.

Se poate obtine un impact pozitiv considerabil, daca se va actiona global impotriva schimbarilor climatice. Din 1992, tarile noastre, precum si Romania fac parte din Conventia cadru a Natiunilor Unite pe tema schimbarilor climatice (UNFCCC). Guvernele au acceptat in mod unanim in 2009 sa incerce sa limiteze incalzirea climatica la 2 grade Celsius, dar la nivel comun nu s-a atins inca acest scop. Acest an aduce o oportunitate imensa de a asigura un acord global credibil si obligatoriu din punct de vedere juridic pentru a limita incalzirea globala. In luna decembrie, Parisul va gazdui unul dintre cele mai mari summit-uri UNFCCC (COP 21) de pana acum. Daca actionam acum, putem mentine nivelul incalzirii globale la sub doua grade Celsius.

Membrii Uniunii Europene au deja un exemplu bun de oferit, in conditiile in care pe continentul nostru emisiile de gaze cu efect de sera au scazut cu 19% din 1990. De asemenea, Uniunea Europeana a acceptat anul trecut o scadere cu cel putin 40% a emisiilor domestice pana in 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Aceste obiective sunt foarte ambitioase si reprezinta provocari pentru tarile noastre. Solutiile noastre ar putea fi diferite, precum cresterea eficientei energetice, scaderea emisiilor in sectorul energetic sau un transport mai prietenos cu mediul.

Totusi, vestea buna este ca putem toti controla impactul daunator al schimbarilor climatice. Utilizand energia intr-un mod mai eficient, folosind surse de energie cu amprenta de carbon scazuta si oprind despaduririle, schimbarile climatice pot fi limitate. Totodata, reducerea riscurilor schimbarilor climatice printr-o tranzitie la o economie globala cu emisii scazute de carbon reprezinta o oportunitate imensa pentru inovatie si crearea de noi locuri de munca: in Germania 80% din capacitatea de producere de energie introdusa in ultimul deceniu provine din surse regenerabile, creand un nou sector de afaceri cu 380.000 de noi locuri de munca; in Franta noua lege privind tranzitia energetica si cresterea economica verde, care mobilizeaza intreaga societate impotriva schimbarilor climatice, inclusiv companii si autoritati locale, ar putea contribui la crearea a peste 100.000 de locuri de munca in trei ani; Marea Britanie a fost prima tara care infiintat o Banca de investitii verzi, care sa atraga investitiile din sectorul privat in domeniul energiilor regenerabile. Astfel, tranzitia la o economie globala cu amprenta de carbon scazuta are consecinte pozitive asupra statelor: noi locuri de munca, aer mai curat, sanatate mai buna, un grad mai scazut al saraciei si mai multa siguranta energetica. Trebuie sa fim toti pregatiti sa raspundem acestei provocari.

E.S. Domnul Francois SAINT-PAUL, Ambasadorul Frantei in Romania

E.S. Domnul Paul BRUMMELL, Ambasadorul Marii Britanii in Romania

E.S Domnul Werner Hans LAUK, Ambasadorul Germaniei in Romania