Incalzirea globala este una dintre cele mai importante amenintari careia trebuie sa ii faca fata specia umana, au avertizat specialisti de renume intr-un studiu, citat de Reuters. Ei demonstreaza faptul ca schimbarile climatice au contribuit semnificativ la foamete, izbucnirea razboaielor sau la declinul demografic din anumite zone.

Oamenii vor ajunge sa intre in conflict pentru hrana si apa

Populatia lumii, al carei numar este in continua crestere, se va adapta, probabil, din ce in ce mai greu la unele schimbari destinate protejarii mediului, cerute de cresterile deja prognozate ale temperaturii pe glob. Aceasta este concluzia la care au ajuns oamenii de stiinta din China, Hong Kong, Statele Unite si Marea Britanie, citati de Reuters.

"Temperaturile din ce in ce mai ridicate sunt, probabil, benefice pentru o vreme, insa in timp, ele vor afecta din ce in ce mai multe specii de plante", a declarat Peter Brecke, unul dintre autorii studiului.

"Din cauza secetei si a cresterii rapide a populatiei, va fi din ce in ce mai greu ca toata lumea sa poata face rost de hrana, si nu ar trebui sa fim surprinsi daca vom vedea din ce in ce mai multe locuri in care oamenii vor muri de foame. Si nu in ultimul rand, oamenii vor ajunge sa intre in conflict pentru sursele de hrana si apa", afirma specilistii.

Autorii studiului au analizat perioada cuprinsa intre 1400 si 1900, cuprinzand perioadele cu cea mai scazuta medie a temperaturii la nivel global - din jurul anilor 1450, 1650 si 1820, care au alternat cu perioade in care temperatura a crescut.

"Cand apar schimbari climatice, oamenii au tendinta sa paraseasca regiunea in care traiesc si sa se mute in alte parti. Iar acest lucru duce, de multe ori, la izbucnirea de razboaie", au aratat autorii studiului.

Ei i-au dat ca exemplu pe mongoli care, in secolul al 13-lea, din cauza secetei din zona in care locuiau, au atacat China.

De asemenea, populatia din Manciuria (nordul Chinei) a migrat catre centrul tarii in secolul al 17-lea din cauza faptului ca, in nord, conditiile de viata devenisera teribile dupa scaderea accentuata a temperaturilor.

Chiar daca studiul citeaza doar momente in care oamenii au fost nevoiti sa paraseasca regiunile in care traiau din cauza scaderii temperaturii, autorii cercetarii avertizeaza ca efectele vor fi aceleasi si in cazul incalzirii globale.

Jumatate dintre tarile lumii sunt expuse la conflicte sociale si instabilitate politica

De altfel, un alt raport, dat publicitatii saptamana trecuta, arata ca jumatate dintre tarile lumii sunt expuse la conflicte sociale sau instabilitate politica din cauza incalzirii globale.

Studiul a identificat 46 de tari - in care locuiesc 2,7 miliarde de persoane - in care schimbarile climatice pot conduce la un risc inalt de conflicte violente. Alte 56 de tari sunt expuse la instabilitate politica, din acelasi motiv.De asemenea, si cresterea economica din statele dezvoltate ar putea fi afectata.