Gazele de sist ar putea fi o solutie pentru a limita efectele incalzirii globale, in cazul in care ar inlocui carbunii, arata un grup interguvernamental de experti ONU privind schimbarile climatice, intr-un raport. Ei atrag atentia ca schimbarea masiva catre surse de energie verde - regenerabila si nepoluanta - este esentiala, potrivit The Telegraph.

In raport, grupul interguvernamental arata ca limtarea cresterii temperaturii medii globale cu doar 2 grade Celsius pana in 2100 este inca posibla, trecerea de acest nivel fiind considerata periculoasa. In cazul in care nu se iau masuri, temperaturile globale ar putea creste cu mai mult de 4.8 grade Celsius, nivel considerat periculos.

Expertii ONU avertizeaza ca este necesara o actiune urgenta la nivel global pentru a transforma sistemele de energie, industrie si de transport si pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de sera, care au fost in crestere din ce in ce mai accelerata, in ciuda politicilor care ar fi trebuit sa combata schimbarile climatice.

Lumea trebuie cel putin sa tripleze utilizarea de surse ecologice, cum ar fi ferme solare, eoliene si reactoare nucleare pana in 2050. Raportul evidentiaza rolul gazelor de sist in inlocuirea carbunilor, considerati o sursa mai poluanta de energie.

Ottmar Edenhofer, co-presedinte al grupului de lucru care a elaborat raportul, a declarat ca este destul de clar ca gazele de sist - extrase prin controversatul proces de fracturare hidraulica - pot fi o solutie pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera.