Puternicul cutremur din Pakistan a dat nastere unei 'insule' care a iesit brusc la suprafata in Marea Arabiei, la sute de kilometri distanta de epicentru, spre surprinderea locuitorilor din zona si a oamenilor de stiinta, scrie AFP.

"Nu este un lucru mic, ci un lucru mare care a iesit de sub ape", spune Muhammad Rustam, un locuitor din Gwadar, port strategic situat la circa 400 de kilometri sud de epicentrul seismului cu magnitudinea de 7,7 care a zguduit marti provincia Balucistan, ucigand peste 200 de oameni.

Dupa cutremur, locuitorii din Gwadar au vazut aparand la cateva sute de metri in largul marii o imensa formatiune de 20 de metri inaltime, patruzeci de metri lungime si o suta latime.

"Este intr-adevar foarte straniu si un pic infricosator sa vezi iesind subit un astfel de lucru din ape", povesteste Rustam.

Seismul cu magnitudinea de 9,0 aflat la originea tsunamiului devastator din Japonia, in 2011, a fost de o asemenea putere incat a deplasat cu circa 17 centimetri axa Pamantului si a scurtat ziua cu 1,8 microsecunde, potrivit calculelor NASA.

Iar numeroase alte seisme au avut afecte neasteptate sau surprinzatoare pentru un novice. In spatele fascinatiei pentru "noua insula din Gwadar" se ascunde o explicatie stiintifica legata de miscarea placilor tectonice si de "vulcanii noroiosi".

O echipa a Institutului pakistanez de oceanografie s-a deplasat pe aceasta insula si a descoperit puternice concentratii de metan. "Echipa noastra a descoperit bule care urcau la suprafata insulei si care luau foc in apropierea unui chibrit", a povestit Mohammad Danish, cercetator la acest institut public.

Pentru Gary Gibson, seismolog la Universitatea din Melbourne, in Australia, aparitia acestei insule la sute de kilometri distanta de epicentrul seismului este "foarte curioasa".

"S-a mai intamplat in trecut in regiune, dar este un eveniment in afara normelor comune, foarte rar, si nu am auzit niciodata vorbindu-se de un astfel de lucru", la o asemenea distanta de epicentru.

Aceasta "insula" ar fi de fapt un "vulcan noroios", o movila de sedimente impinse la suprafata de presiunea gazului metan in timpul cutremurului, spune Gibson.

Insula nu este deci o structura fixa, ci un amestec de noroi amestecat cu stanci care se va dezintegra in timp, spre deosebire de formatiunile stancoase permanente aparute la intalnirea pacilor tectonice.

Batranii din Gwadar isi amintesc inca de cutremurul cu magnitudinea de 8,1 din zona Makran, in Balucistan. Or, acel puternic seism a dat nastere atunci unei "insule" de acelasi tip, confirma Gibson.

Dare nu are niciun rost sa botezi aceasta insula deoarece este destinata disparitiei, spun oamenii de stiinta. "Aceasta 'insula' va disparea in cursul urmatoarelor saptamani sau luni", crede Shamin Ahmed Shaikh, director al departamentului de geologie la Universitatea din Karachi.