Programele Rabla si Casa Verde derulate de Ministerul Mediului ar putea fi blocate in 2013 daca nu se gasesc solutii de finantare, a lasat de inteles ministrul Rovana Plumb, in declaratiile de presa de dupa sedinta de Guvern.

Atat programul Casa Verde, privind instalarea sistemelor de incalzire care utilizeaza energie regenerabila, dar si Rabla, legat de innoirea parcului auto, sunt incerte pentru 2013, a lasat de inteles ministrul Rovana plumb care a raspuns la intrebarea unui jurnalist, in legatura cu posibila suspendare a acestor programe. "Cautam solutii ca ele sa functioneze".

"Avem de restituit mult si, ca sa dau un exemplu. In ianuarie am incasat 14 milioane lei din inmatriculari auto, dar am avut de restituit 19 milioane lei", a spus ministrul, referindu-se la procesele legate de taxa auto.

Editia 2013 a programului Rabla ar putea demara in martie, iar prima de casare ar putea sa creasca de la 3.800 lei, la 1.500 euro, spuneau la final de ianuarie cei de la Ministerul Mediului. Daca Rabla va demara, cu siguranta se va intampla dupa luna martie insa.

Pe de alta parte, Brent Valmar, vicepresedintele APIA,spunea ca programul Rabla a fost extrem de eficient anii trecuti, insa acum si-a pierdut aceasta calitate si trebuie redus treptat, astfel incat in doi-trei ani sa dispara.