Un portret al Elenei Ceausescu, realizat de pictorul Adrian Ghenie, a fost vandut la licitatie cu 250.000 de euro

de Alina Neagu     HotNews.ro
Sâmbătă, 13 februarie 2016, 17:19 Maidanez® in Bucuresti

Adrian Ghenie
Foto: Facebook.com
Un portret al Elenei Ceausescu, realizat de pictorul roman Adrian Ghenie, a fost vandut cu 197.000 de lire sterline (echivalentul a 250.190 de euro), la o licitatie organizata recent, la Londra, de casa Sotheby's. Tabloul "Untitled (Elena Ceausescu)", un ulei pe panza, realizat in 2010 de Adrian Ghenie, era estimat la o suma cuprinsa intre 60.000 si 80.000 de lire sterline (76.200 - 101.600 de euro) si a fost scos la vanzare, pe 11 februarie, la Londra, in cadrul licitatiei "Contemporary Art Day Auction", a casei Sotheby's, informeaza Mediafax.

Lucrarea provine de la Mihai Nicodim Gallery, din Los Angeles, unde a si fost expusa, in anul 2010. Aceasta pictura a lui Adrian Ghenie are la baza o fotografie a Elenei Ceausescu, sotia dictatorului roman Nicolae Ceausescu. Imaginea respectiva a fost realizata in ziua executiei acestui cuplu si a fost difuzata intens in presa internationala la momentul respectiv, potrivit sothebys.com.

La aceeasi licitatie a casei Sotheby's, din 11 februarie, a mai fost vandut un tablou al lui Adrian Ghenie, "Untitled", un ulei pe panza, realizat in anul 2011, care prezinta portretul unui barbat. Estimata la 60.000 - 80.000 de lire sterline, lucrarea a fost adjudecata pentru 137.000 de lire sterline (173.990 de euro).

Saptamana trecuta, la o alta licitatie organizata la Londra, de casa Sotheby's, artistul roman Adrian Ghenie a stabilit un record personal. Tabloul sau "The Sunflowers in 1937", care era estimat la o suma cuprinsa intre 500.000 si 770.000 de euro, a fost vandut pentru 3.117.000 de lire sterline (4.030.918 euro).

Nascut in 1977, in Baia Mare, Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte si Design din Cluj si s-a tot impartit intre acest oras si Berlin pana in 2013, cand a ales sa locuiasca in capitala germana.

Artistul roman Adrian Ghenie a avut un parcurs ascendent constant pe piata internationala de arta in ultimii ani. In 2014, tanarul artist roman a reprezentat una dintre surprizele unei licitatii organizate de casa Sotheby's, la Londra, lucrarea acestuia "The Fake Rothko" fiind adjudecata pentru 1.778.422 de euro (1.426.500 de lire sterline), o suma de patru ori mai mare decat valoarea estimata de specialisti. De asemenea, suma pentru care a fost adjudecata lucrarea "The Fake Rothko" era la momentul respectiv de sase ori mai mare decat cel mai ridicat pret platit anterior pentru un tablou al artistului Adrian Ghenie la o licitatie. Lucrarea a fost pusa in vanzare de un colectionar american si adjudecata de un investitor asiatic.

Adrian Ghenie a absolvit Universitatea de Arte din Cluj, unde l-a avut profesor pe reputatul pedagog Ioan Sbarciu, si a fondat in 2005, impreuna cu Mihai Pop, galeria Plan B, extinsa ulterior si in Berlin. Plan B a organizat pavilionul romanesc la Bienala de la Venetia din 2007, iar in 2008 a deschis un spatiu expozitional permanent la Berlin, o premiera pentru o galerie romaneasca in strainatate.

Conform news.artnet.com, Adrian Ghenie este deja cunoscut la nivel international, lucrarile sale aflandu-se in colectiile unor importante galerii si muzee din lume, intre care si Centrul "Georges Pompidou". Printre fanii artistului s-ar numara, conform sursei citate, si magnatul francez Francois Pinault, CEO-ul grupului de lux Kering, care are mai multe subsidiare, intre care Alexander McQueen, Balenciaga si Gucci.












Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO Expozitie la Muzeul National de Istorie: obiecte vechi de sute de ani au fost replicate cu ajutorul capacelor de plastic

Mii de capace de plastic care in mod normal ajung la gunoi au fost transformate in exponate la Muzeul National de Istorie. Dupa topire, prin intermediul tehnologiei 3D, plasticul a copiat piese vechi de mii de ani.
6505 vizualizari
  • +3 (7 voturi)    
    Sa-l fi cumparat...... (Sâmbătă, 13 februarie 2016, 18:49)

    gigiN [utilizator]

    ...fostul ei "pretin" ilici ???
    • +1 (1 vot)    
      nu (Sâmbătă, 13 februarie 2016, 22:47)

      bec [utilizator] i-a raspuns lui gigiN

      ilici, ca ala e ''sarac si cinstit''. Poate voikulescu, care nu e sarac si nici cinstit, dar e tare nostalgic.
    • +2 (2 voturi)    
      ha (Duminică, 14 februarie 2016, 0:25)

      john70 [utilizator] i-a raspuns lui gigiN

      Ce trebuie retinut de aici este ca investitiile in arta pot produce bani frumosi. Cei care au cumparat mai demult tablourile baiatului asta fac bani frumosi acum cand i-a crescut cota.
  • +3 (3 voturi)    
    Bravo lui !!! (Sâmbătă, 13 februarie 2016, 23:03)

    cartofil [utilizator]

    O parte din bani o sa-i cheltuiasca si in Romania. Si probabil ca nici macar nu-i membru al Uniunii artistilor Plastici, unde sunt toti aia pe care nu-i cumpara nimeni dar care mai iau ceva banuti de la stat si 600 lei/luna in plus la pensie (din banii nostri, ai tuturor).
  • 0 (2 voturi)    
    ha (Duminică, 14 februarie 2016, 0:27)

    john70 [utilizator]

    Portretul lui Hitler facut de Ghenie s-a vandut cu mai putzin.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri