Obiceiul copiilor si al adolescentilor de a fuma ar putea fi legat, cel putin partial, de rasa sau de etnie, sugereaza un studiu realizat in SUA. Mai multe cercetari anterioare au gasit diferente in obiceiurile privind fumatul, tineretul alb si hispanicii inclinand balanta in defavoarea copiilor negri, a spus autorul studiului, T Sherine El-Toukhy, de la Institutul National de Sanatate din Maryland. Copiii negri, care incep sa fumeze in jurul varstei de 14 ani sunt, totusi, mai susceptibili de a continua cu acest viciu si in perioada adulta, anunta Reuters.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Studiul actual analizeaza susceptibilitatea la fumat, care precede comportamentul fumatorului", a declarat TEl-Toukhy, de la National Institute on Minority Health and Health Disparities.

Pentru a evalua sensibilitatea, cercetatorii au analizat datele colectate intre 1999 si 2014 de la aproape 144.000 de tineri nefumatori, cu varste cuprinse intre 9 si 21 de ani. Copiii care au spus ca au incercat chiar si o singura tigara, nu au fost inclusi in studiu.

Toti copiii au fost intrebati cat de probabil este sa se apuce curand de fumat, in cursul anului urmator sau in cazul in care un prieten le ofera o tigara.

Din 1999 pana in 2007, in cadrul grupurilor rasiale si etnice, aproximativ 21% dintre tinerii intervievati pareau a fi sensibili la fumat.

Acest procent s-a majorat pana la circa 23% in 2014.

Pe parcursul studiului, proportia estimata a tinerilor albi predispusi la fumat s-a mentinut constanta, la aproximativ 21%.

In cazul tinerilor negri, proportia a scazut de la 21% in 1999 la 17% in 2003, dupa care, in 2014, a urcat la 20%.

Susceptibilitatea a urcat, in mod constat, in cazul hispanicilor- de la 22% in 1999 la 28% in 2014.

Pe parcursul perioadei de studiu, copiii hispanici pareau a fi cu 67% mai predispusi la fumat decat cei albi. In cazul acestora, varsta la care a fost cel mai probabil sa fie atrasi de tigari s-a incadrat intre 12 si 16 ani.

In timp ce studiul nu arata de ce tineretul hispanic ar putea fi mai sensibil la fumat, este posibil ca acestia sa traiasca in comunitati in care mai multe intreprinderi comercializeaza tutun sau sunt inconjurati de oameni care fumeaza, noteaza autorii.

Rezultatele mai sugereaza ca, pentru a preveni in mod eficient fumatul, parintii, educatorii si medicii ar trebui sa faca o treaba mai buna in ceea ce priveste modul de gandire al copiilor fata de tigari, a declarat Dr. Andrew Chang, un cercetator de la Universitatea Stanford din California, care nu a fost implicat in studiu.

Convingandu-i ca tigarile nu sunt cool poate fi o modalitate mult mai eficienta decat detalierea pericolelor la care se expun, a adaugat Chang.