Persoanele obeze sunt captive intr-o realitate denaturata, in care distantele apar mai lungi, ceea ce le face si mai putin inclinate sa faca miscare, sustine un studiu american citat de The Telegraph.

HotNews.roFoto: Hotnews

Surprinzatorul studiu sugereaza ca lumea apare si mai descurajanta pentru persoanele grase, la fel cum un deal pare mai inalt pentru cei cu un rucsac greu in spate.

Cercetatorii spun ca se creeaza un cerc vicios in care celor care au nevoie sa piarda din greutate le este si mai greu sa inceapa acest demers.

Intr-un studiu prezentat de Asociatia Americana pentru Avans in Stiinta in Washington se arata ca cercetatorii au abordat sute de persoane care faceau cumparaturi la Walmart si le-au cerut sa aprecieze distanta pana la un con plasat pe drum la 25 de metri.

Persoanele de aproape 60 de kilograme au apreciat distanta ca fiind de 15 metri, iar cele de aproape 150 kg au spus ca ar fi la 30 de metri.

“Credem ca aceasta deviatie perceptuala poate crea un cerc vicios pentru persoanele cu obezitate, in care ele vad lumea ca pe un loc in care este imposibil sa se descurce. Ele vor fi si mai putin predispuse sa fie active - si vor continua cu stilul de viata nesanatos”, a declarat Dr. Jessica Witt, profesor de psihologie cognitiva la Universitatea Colorado State.