Cum arata meniul de Craciun in 1937 si cum petreceau romanii atunci. Incepeau pe la pranz cu alune si tuica si erau serviti cu "sictir caffe" spre miezul noptii

de G.S.     HotNews.ro
Vineri, 25 decembrie 2015, 12:45 Magazin

Produse traditionale
Foto: delia b
In 2015, meniul de Craciun este unul diversificat, cu feluri de mancare traditionale completate de unele internationale, ale caror nume abia le putem pronunta. Iata ce puneau romanii pe masa cu ocazia sarbatorilor de iarna, conform unui jurnal de bal din 1937, descoperit de catre lingvistul Ion Coja, noteaza Mediafax.

In 1937, oamenii sarbatoreau Nasterea Domnului prin mese festive, unde erau invitati apropiatii si oamenii de seama din acea perioada. Conform unui jurnal de bal din 1937, descoperit de catre Ion Coja, mesenii incepeau sa apara la casa gazdei in jurul pranzului, unde erau intampinati cu cele mai frumoase tacamuri si farfurii. 

Conform regulilor nescrise ale vremurilor respective, oamenii nu se asezau direct la masa, ci socializau o perioada. Domnii aveau la dispozitie "alune sarate si tuica de Valeni", in timp ce doamnele isi retusau machiajul, iar copiii deschideau cadourile de Craciun.

In tot acest timp masa se umplea de bunatati, printre care oua umplute cu o pasta facuta din ficat de pasare, rosii umplute cu branza, cascaval (cel mai bun era de la oierii sibieni), kaizer, masline naturale marinate, salam de Sibiu, muraturi si piftie de porc si curcan. 

Dupa ce invitatii luau cate putin din fiecare (erau indemnati de gazde sa nu manance prea mult pentru a pastra loc urmatoarelor bunatati), urma un fel de mancare asteptat de toata lumea: salata de boeuf  "facuta din maioneza pregatita in casa cu oua de la Sarulesti si cu un ulei special adus din Albania, nu, nu ulei de masline, altceva, dar nu se mai stie calitatea in ziua de astazi ! Cu o cruce mare, rosie, din muraturi rosii, gogosari, peste maioneza stralucitoare", noteaza Ion Coja pe ioncoja.ro.

Aceasta era prima parte a festinului, astfel ca mesenii faceau o pauza de la mancare si se ridicau de la masa pentru a relua discutiile despre societate si politica, timp in care doamnele ajutau la stransul farfuriilor si la inlocuirea platourilor cu alte bunatati pe baza de peste.

"Iarasi doamnele se ridicau de la masa, evacuau farfuriile si platourile folosite, ca sa apara cu alte bunatati: icre si pescarie.
Icre de Manciuria si Beluga (negre) si autohtonele icre de stiuca . Cu lamai frumos taiate, in spirale si la icrele negre se mai adauga unt de Sinaia si galbenus tare de ou. Paine prajita, de la cuptorul de pe Zece Mese ", completeaza lingvistul pe site-ul sau. La toate acestea se adauga si un platou mare, pe care se afla un salau cu maioneza, sos alb de lamaie si somn la gratar.

Urma iarasi o pauza de discutii pentru a se face loc pe masa felurilor de mancare traditionale. 

Abia acum urmau sa apara ciorba de perisoare sau supa de pui si sarmalutele cu mamaliga, confirmand avertismentul gazdei de mai devreme.

"Apoi fara intrerupere, apareau fripturile de porc, curcan si vanat, cartofii prajiti pai-frantuzeste, muraturile de multe feluri, gogonele, castraveti, gogosari. Apoi mici bucatele de carnat , ficat , rinichi , sorici , lebar , caltabos , mititei , POMANA PORCULUI ! Doua feluri de vin rosu sec , Babeasca si Pietroasele . Pentru copii se facea un meniu separat, cu piure si snitel vienez", noteaza lingvistul Ion Coja, conform unui jurnal de bal din 1937.

Dupa masa copioasa musafirii erau invitati sa se relaxeze la o cafea in salon, dupa care urmau piesele la patefon, ce aveau sa ridice oamenii la dans. Nu lipseau in tot acest timp fructele exotice si cozonacii pufosi, umpluti cu stafide, nuca si cacao (nu se punea rahat).

La final, mesenii erau invitati sa serveasca din cele doua torturi cu mere (unul pentru Prunc si celalalt pentru fecioara Maria), iar vinul se schimba cu unul dulce, de Cotnari. Nu se servea sampanie de Craciun, aceasta fiind pastrata pentru Revelion.

Masa de Craciun din 1937 se intindea pana spre miezul noptii, asta pentru ca unii oameni uitau sa mai plece acasa. Drept urmare, pe la ora 22:00 musafirii erau serviti cu a doua cafea, numita "sictir caffe", semn ca invitatii ar trebui sa-si ia ramas bun de la gazde.

A doua zi, gazdele primeau scrisori de multumire din partea musafirilor, semn ca masa de Craciun a fost una apreciata de toata lumea.


Citeste mai multe despre   



















23237 vizualizari
  • +4 (28 voturi)    
    doamna/domnule G. S., (Vineri, 25 decembrie 2015, 14:21)

    victor L [utilizator]

    ati luat un exemplu cu "ţuica de Văleni" si l-ati generalizat.
    Par egzamplu, in Ardeal si Banat tuica de Valeni era posirca; de fapt, nici nu era bagata in seama.
    Puteati sa spuneti "un Craciun 1937 intr-o zona a tarii".
    Va doresc Craciun Fericit acolo unde va aflati.
    • +22 (24 voturi)    
      Exact - e un exemplu (Vineri, 25 decembrie 2015, 14:47)

      comentatordiletant [utilizator] i-a raspuns lui victor L

      Iar sursa e citată - un jurnal de bal din epocă, folosit ca referință bibiliografică de Ion Coja. Desigur că „brandurile” de mâncăruri și mai ales de băuturi difereau de la o zonă la alta (globalizarea încă nu se inventase), dar nu văd de ce ar trebui să ne supere asta acum - că doar nu ne obligă nimeni să consumăm acele produse :-).

      În altă ordine de idei, este menționată o „uzanță” care mie mi-a plăcut întotdeauna, și de care azi nu prea se mai ține cont: buna-cuviință cere să mulțumești gazdelor după eveniment - pe vremuri era un efort, trebuie să scrii pe hârtie și să trimiți nota prin poștă sau curier; deși azi avem la îndemână telefonul, e-mailul sau sms-ul, nu știu câți mai încheie astfel un eveniment social la care au fost invitați.
      • +7 (7 voturi)    
        doar bancuri (Vineri, 25 decembrie 2015, 16:22)

        scaurus [anonim] i-a raspuns lui comentatordiletant

        Probabil multi nu au CUI la telefon...asa a patit politistul care cauta CUIE pentru telefoane dupa ce I se instalase telefon fix si el intrebase daca poate da telefon acum iar tehnicianul ii raspunse ca poate da, daca are cui...
      • 0 (0 voturi)    
        frumos! (Sâmbătă, 26 decembrie 2015, 15:01)

        anonim [anonim] i-a raspuns lui comentatordiletant

        Multumesc de precizari!

        Craciun fericit!
    • -3 (19 voturi)    
      he, he:)) tuica adevarata incepe de la 45 grade (Vineri, 25 decembrie 2015, 16:05)

      mnicku [anonim] i-a raspuns lui victor L

      cea din Valeni ma indoiesc avea atitea grade deci nu incadreaza la capitolul tuica ci eventual sirop ori spritz.
      • +2 (2 voturi)    
        mnickule stai pe coada (Vineri, 25 decembrie 2015, 23:23)

        AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

        in Dobrogea natala tuica nu este considerata o bautura traditionala dar spre surpinderea mea am baut un distilat de tescovina facut undeva pe langa Niculitel si invechit in butoi de dud care mi-a modificat scara de valori. Iar eu fac o tuica in Arges pe care pot sa pariez ca nu o poti identifica.
        Deci mai molcom cu pianul pe scari.
    • +16 (18 voturi)    
      din ciclul sa ne dam si noi cu parerea (Vineri, 25 decembrie 2015, 16:47)

      hh276 [utilizator] i-a raspuns lui victor L

      Articolul nu se pretinde a acoperi toate zonele tarii in ceea ce priveste meniul de Craciun.
      Dvs in schimb ati pierdut ocazia de a nu comenta inutil un articol de altfel interesant.
    • +7 (9 voturi)    
      pai... (Vineri, 25 decembrie 2015, 21:05)

      Conservator [utilizator] i-a raspuns lui victor L

      Pai sa ma scuzati, dar cu orice ati compara ce aveti dvs. acolo tot posirca se cheama ca e, poa' sa fie si single-malt de 30 de ani. E ca si cum ai compara kerosenul cu motorina: "arde? arde, dar greut". Ar trebui scoasa din lista bauturilor alcoolice si bagata la otrava: "În cazul contactului cu ochii (sau gatul), clatiti imediat cu apă și consultați medicul."
      • 0 (4 voturi)    
        nu trebuie apa (Vineri, 25 decembrie 2015, 22:12)

        Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui Conservator

        Gatul se "clateste", dupa palinca, cu ceva slana... sau / si carnati ;)
        Insotite vara de ceapa si eventual rosii iar iarna de muraturi ;)
        • 0 (0 voturi)    
          mda (Vineri, 25 decembrie 2015, 23:31)

          Conservator [utilizator] i-a raspuns lui Codruta N

          Ei, zic si eu asa, ca asa scrie pe etichetele de otrava, sa clatesti cu apa.
          Ca daca iti da un ardelean palinca si tu ceri apa ca sa o stingi e in stare sa te arunce in fantana, sa bei pana te saturi.
    • 0 (2 voturi)    
      ...batut in tzeasta... (Sâmbătă, 26 decembrie 2015, 2:36)

      Radu [anonim] i-a raspuns lui victor L

      Nu s-a mentionat nici o zona geografica in articolul de mai sus...dar, interesant faptul ca apar opaci ca tine ca sa se bage in seama si sa-si verse otrava...
    • +1 (1 vot)    
      De unde rosiile, care sa fie umplute cu branza... (Sâmbătă, 26 decembrie 2015, 12:15)

      cartofil [utilizator] i-a raspuns lui victor L

      ...in decembrie 1937 ??? Ca turcii inca nu aveau sere.
  • -2 (14 voturi)    
    IAR ICRELE NEGRE (Vineri, 25 decembrie 2015, 14:53)

    pointless man [utilizator]

    erau tot atît de ”autohtone” ca și cele de știucă.

    Chiar dacă nu am păstrat nici un ”jurnal de bal” cunosc foarte bine situația din familia mea extinsă („mica burghezie” cf. clasificării comuniste): ceea ce ne povestește articolul este un exemplu de sălbăticie de parveniți buimaci.
  • +11 (11 voturi)    
    e bine sa se indice si sursa... (Vineri, 25 decembrie 2015, 16:18)

    scaurus [anonim]

    ,,Articolul a fost preluat de domnul profesor Ion Coja, un an mai târziu, într-o rubrică a sa cu nume „articolele altora” unde nu se menţioneză nici autorul, nici sursa. Mai multe situri au preluat masa de Crăciun a bunicului meu Pascale din anul 1937, menţionând sursa pe profesorul Ion Coja. Este foarte bine - cu cât mai mulţi îl pomenesc pe bunicul meu Pascale şi pe buna mea bunică Uţa, cu atât mai bine! În decursul timpului am fost mereu sursa unor concepte care au fost asumate de alţii. De exemplu, mişcarea de rezistenţă împotriva vulgarităţii şi a prostiei, pe care am enunţat-o demult, pe când colaboram la TVR. Şi multe altele.''...E vorba de dl. prof. Radu Stefanescu
    • +6 (6 voturi)    
      Precizare binevenită! (Vineri, 25 decembrie 2015, 17:30)

      comentatordiletant [utilizator] i-a raspuns lui scaurus

      Probabil HN sunt mai puțin meticuloși și s-au oprit la prima sursă care le-a căzut sub ochi (Ion Coja, adică).
  • +8 (12 voturi)    
    CUM SA-TI COBOARE MOSUL PE HORN CAND TU IL ASTEPTI (Vineri, 25 decembrie 2015, 18:18)

    Susufler0 [utilizator]

    CU FRUCTE DE MARE SI CU FRIPTURA DE CAPRIOARA PE MASA ? DACA I-O SERVESTI TOCMAI PE SORA LUI BLITZEN ? In schimb, eu am constatat cu incantare citind articolul, ca nevasta-mea si soacra-mea alcatuiesc pt mesele de Craciun si de revelion meniuri aproape identice cu cel prezentat in Jurnalul de Bal din 37, al lui Ion Coja. Pestele e altul si Torturile. Mai apare si o prajitura in plus. In rest, aproape la fel. Interesant articol ! Suna bine faptul ca romanii nu au "cosmopolizat" mesele traditionale si le-au lasat asa, "ca la mama acasa", din generatie in generatie. Pofta buna, oameni buni, vine friptura.
  • +16 (20 voturi)    
    care „români”? (Vineri, 25 decembrie 2015, 19:20)

    gimini [utilizator]

    ...Cei 1% care formau anturajul lărgit al camarilei regale?

    Bunicii și străbunicii mei erau țărani așa-zis „înstăriți” (chiaburi, cum i-au numit boii de comuniști) și totuși mămăliga era nelipsită pe masa de Crăciun. Spre deosebire de țăranii săraci ei aveau porc de tăiat și mai mâncau cu prilejul ăsta și produse tradiționale din carne pe care le făceau în casă. Pentru majoritatea populației acestei țări masa de Crăciun tot pe bază de mămăligă și murături era.

    România interbelică era o țară oribilă - cea mai înapoiată din toată Europa, cot la cot cu Albania și Bulgaria. Faptul că 1% își permiteau icre de Manciuria e irelevant pentru marea masă a populației.
    • -2 (12 voturi)    
      Citeste mai mult! (Vineri, 25 decembrie 2015, 21:09)

      george [anonim] i-a raspuns lui gimini

      Nu inteleg dorinta ta de ati denigra tara!
      Romania interbelica era din punct de vedere al dezvoltarii inaintea Irlandei, Greciei, Bulgariei, Turciei si Albaniei. Asta nu inseamna ca nu respect tarile respective, dar asa aratau statisticile!
      • +4 (10 voturi)    
        Daca statisticile (Vineri, 25 decembrie 2015, 22:11)

        ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui george

        arata caviar pe portelan...aaa. vreau sa zic negru pe alb, ca la turci, albanezi, bulgari si irlandezi numai 0.8% isi permiteau icre de Manciuria, ai dreptate, e denigrarea tarii. Noi eram cu mult inaintea lor.
      • +3 (3 voturi)    
        Aveam o clasa mijlocie restransa (Vineri, 25 decembrie 2015, 23:56)

        Locke Lamora [utilizator] i-a raspuns lui george

        Nitica industrie in Bucuresti, Timisoara, inrest orasele erau mai mult targuri si tara preponderent agrara cu multi tarani inca traind in bordeie. Sa nu uitam ca electrificare masiva s-a facut in anii 70, iar drumurile nici macar azi nu sunt cum ar trebui sa fie. Nu e vorba de denigrare, asta e realitatea, n-are nimeni nici o vina astazi pt mizeria trecutului.
        Asta e doar un articol care umfla muschii plebeilor, "bah ce tari eram, mancam caviar pe portelan"....doar ca azi barabulele is temelie la roman...si painea/mamaliga, inca.
  • -8 (18 voturi)    
    Interesant (Vineri, 25 decembrie 2015, 22:23)

    ipolitic [utilizator]

    ce poate sa scoata din om un simplu articol.
    Eu toata viata mea am fost neafiliat politic, cu gandire si inclinatii liberale, dar dupa acest articol incep sa simpatizez pe comunisti. Nu pe cei de dupa '45, ci pe cei din ilegalitate. Jos burghezia!
    • -2 (2 voturi)    
      toata viata ta ai fost neafiliat politic (Vineri, 25 decembrie 2015, 23:27)

      AliKimiku [utilizator] i-a raspuns lui ipolitic

      si esti si acum
      ai uitat sa precizezi ca esti platit de rusi ca sa imprastii gunoaie post-sovietice
      • +2 (2 voturi)    
        Am FOST (Sâmbătă, 26 decembrie 2015, 21:11)

        ipolitic [utilizator] i-a raspuns lui AliKimiku

        pana ieri. Acum sunt membru auto-ales al Grupului de Dialog cu Prostii.
  • +3 (5 voturi)    
    Ţăranii români din secolul al XIX-lea: (Sâmbătă, 26 decembrie 2015, 15:07)

    tizul [anonim]

    În 1880, Istrati scrie: „În această singură cameră comună muma, după suferinţi convulsive, naşte pruncul; iar copilul strivit de boale se luptă în agonia morţii, fraţii săi mai mici au mai mari sunt spectatorii înmărmuriţi şi înfricoşaţi ai acestora mari crize. Imaginaţiunea lor este de timpuriu puternic lovită de aceste teribile spectacole; copiii, de la vârsta cea mai fragedă şi chiar când devin adulţi, dorm pe cuptor, unul lângă altul; astfel sunt frecvente cazurile de violuri produse prin incensturi. În acea odaie conjugală, copiii devin maturi de înclinări care le surescitează curiozitatea şi-i tentează, îndeplinind asemenea acte căpătate prin spectacole de la părinţi”.

    Citeste mai mult: adev.ro/nobcea
    • -1 (3 voturi)    
      MAI OAMENI BUNI, EU STIU CA DE CRACIUN LUMEA (Sâmbătă, 26 decembrie 2015, 22:44)

      Susufler0 [utilizator] i-a raspuns lui tizul

      LUMEA SE DISTREZA, SE SIMTE BINE ! Zau asa,Tizule, eu zic sa faci o pauza de la sarmale. E clar ca ti-au picat greu si din cauza asta ai devenit depresiv.
      • +2 (2 voturi)    
        Tot rromanul s-a nascut... (Duminică, 27 decembrie 2015, 11:12)

        tizul [anonim] i-a raspuns lui Susufler0

        ...psiho-soci-olog. :))))))

        "Viata e complexa si are multe aspecte" cum bine precizeaza recuperatorii moldoveni:

        https://youtu.be/PQJ4yR2vo4Q
    • +3 (3 voturi)    
      ĂSTA-I ADEVĂRUL (Duminică, 27 decembrie 2015, 11:23)

      pointless man [utilizator] i-a raspuns lui tizul

      Partea tragică:
      „Poporul, care urăşte pe aristocraţi, n-are cu toate aceste dorinţă mai vie decît să-i imite şi să le intre în suflet.”
      (Constantin Bacalbașa Bucureștii de altădată1878-1884 Editura Eminescu, 1993)

      Și apoi a venit comunismul:
      „...oropsiţii reuşesc atunci să-i doboare pe cei de sus şi se grăbesc să se caţere în locul lor, cărînd virusul după ei, moştenind toate racilele, ba mai aducîndu-le şi «îmbunătăţiri»”. (Marioara Cantacuzino)

      Ceaușescu, atunci cînd unii au încercat să frîneze criminala lege a avorturilor: ”Păi ce tovarăși ? Noi nu eram 7-8 copii într-o singură cameră ?”

      Cît despre ”reproșul” că de Crăciun nu trebuie să vorbim decît despre lucruri frumoase voi răspunde: ADEVĂRUL ESTE FRUMOS PRIN SINE ÎNSUȘI.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri