Un bărbat din statul Pennsylvania, USA, a fost acuzat pentru violare de domiciliu, consum de alcool în public și expunere indecentă după ce a fost prins bând bere gol printre porcii vecinului său, conform yakimaherald.com.

Larry Henry, în vârstă de 64 de ani, le-a spus ofițerilor de poliție din Manor Township că iubește porcii, atunci când a fost găsit de către oamenii legii în adăpostul de animale al vecinului, în data de 26 iunie. Poliția declară că Henry mirosea a alcool și că a recunoscut că a băut un bax de bere în timp ce a stat cu porcii.

Oamenii legii au declarat că nu este prima dată când bărbatul încalcă legea proprietății private, acesta fiindu-i interzis accesul în ferma vecinului încă de acum 4 ani când a avut loc un eveniment similar.

Bărbatul va fi judecat în instanță în data de 4 august pentru violare de domiciliu, consum de alcool în public și expunere indecentă.