Topul celor mai fericite tari din lume: Elvetia, pe primul loc. Moldovenii, mai fericiti decat romanii

de A.C.     HotNews.ro
Vineri, 24 aprilie 2015, 14:32 Magazin

Fericire
Foto: PhotoExpress
Romania ocupa locul al 86-lea in topul celor mai fericite tari din lume, potrivit Raportului Mondial al Fericirii pe 2015 (World Happiness Report 2015) realizat cu sprijinul Organizatiei Natiunilor Unite (ONU), clasament in care Elvetia ocupa primul loc, scrie Mediafax.

Potrivit acestui raport, cele mai fericite zece tari din lume sunt, in ordine: Elvetia, Islanda, Danemarca, Norvegia, Canada, Finlanda, Olanda, Suedia, Noua Zeelanda si Australia.

Romania ocupa locul al 86-lea in top.

Exceptand Siria si Afganistanul, afectate de conflicte armate, cele mai nefericite zece tari din lume se afla toate in Africa subsahariana si sahariana, informeaza bloomberg.com. Astfel, cele mai nefericite zece state din lume, din cele 158 incluse in raport, sunt, in ordine, Togo, Burundi, Siria, Benin, Rwanda, Afganistan, Burkina Faso, Coasta de Fildes, Guineea si Ciad.

Raportul pare sa indice faptul ca tarile aflate la latitudini mari sunt mai fericite, dar aparenta regula este incalcata de Israel si Costa Rica, clasate pe locurile al 11-lea, respectiv al 12-lea.

In ceea ce priveste tarile din coada clasamentului, gradul redus de fericire al populatiilor lor are, cel mai probabil, de-a face cu saracia si violenta, nu cu proximitatea fata de ecuator.

Statele Unite ale Americii se afla pe locul al 15-lea in acest raport, care a fost intocmit, in principal, pe baza datelor din Sondajul mondial Gallup (Gallup World Poll). SUA se afla in urma Mexicului, care ocupa locul al 14-lea.

Brazilia se afla pe locul al 16-lea, Marea Britanie, pe al 21-lea, Japonia, pe al 46-lea, Rusia, pe locul al 64-lea si Iranul pe locul al 110-lea.

Moldova ocupa pozitia a 52-a in acest top.

Raportul Mondial al Fericirii este rezultatul unui proiect din Bhutan, un regat budist cu aproximativ 700.000 de locuitori situat la est de Himalaya, al carui premier, Jigmi Y. Thinley, a dorit sa evalueze gradul de fericire al populatiei.

Thinley a convins ONU sa adopte, in 2011, o rezolutie prin care tarile membre ale organizatiei erau invitate sa masoare nivelul de fericire al locuitorilor lor, ca ghid de imbunatatire a politicilor publice ale acestor state. Studiul dat publicitatii joi este a treia editie, primele doua fiind publicate in 2012 si 2013. Raportul nu a fost niciodata planificat sa fie unul anual, de aici lipsa unui astfel de studiu in 2014.

Potrivit studiului, femeile tind sa fie mai fericite decat barbatii in America de nord, Australia, Noua Zeelanda, Asia de sud si Asia de est, printre alte regiuni. Pe de alta parte, barbatii sunt mai fericiti in Europa de est, in statele din fosta Uniune Sovietica si regiunea Africii subsahariene.

In cazul ambelor sexe, nivelul de fericire scade de la varsta adolescentei pana la 40 sau 50 de ani si apoi se stabilizeaza.

Nicaragua si Zimbabwe au inregistrat cea mai mare crestere a nivelului de fericire, din 2012 pana in 2014, in timp ce Grecia a cunoscut cea mai mare scadere din acest punct de vedere, urmata de Egipt, Italia si Arabia Saudita.

Chestionarul Gallup este bazat pe scala Cantril, in care oamenii sunt rugati sa se autoevalueze, pe o scala de la 10 la zero, zece insemnand "cea mai buna viata posibila, iar zero insemnand cea mai proasta viata posibila". Astfel, sondajul masoara mai degraba modul in care vede fiecare persoana conditiile de trai de care beneficiaza si nu starea lor de spirit la momentul intervievarii. Raportul foloseste medii ale valorilor obtinute in urma sondajelor efectuate in perioada 2012 - 2014.

Raportul a fost publicat de Sustainable Development Solutions Network, un program lansat de secretarul general al ONU Ban Ki-moon in 2012, dar, potrivit precizarilor ONU, a fost intocmit de experti independenti si nu reflecta in mod obligatoriu punctul de vedere al ONU.

World Happiness Report 2015 poate fi consultat la adresa: http://worldhappiness.report/wp-content/uploads/sites/2/2015/04/WHR15.pdf.





















5593 vizualizari
  • +4 (8 voturi)    
    nu e buna statistica (Vineri, 24 aprilie 2015, 15:07)

    ciufy [utilizator]

    trebuie corelat rezultattul si cu, consumul de alcool per capita
    • 0 (2 voturi)    
      exact (Vineri, 24 aprilie 2015, 16:31)

      Kentt [utilizator] i-a raspuns lui ciufy

      nu sunt mai fericiţi
      sunt mai beţi decât moldovenii
    • +1 (3 voturi)    
      Smecherie cu maneta (Vineri, 24 aprilie 2015, 16:58)

      Close [utilizator] i-a raspuns lui ciufy

      "Studii" de doi bani. Pe-o parte elvetienii sunt cei mai nefericiti si cu cea mai mare rata de sinucideri, pe partea cealalta sunt cei mai fericiti.
      • +1 (1 vot)    
        Rata sinuciderilor (Sâmbătă, 25 aprilie 2015, 1:43)

        MarinaHorlescu1 [anonim] i-a raspuns lui Close

        Conform Wikipedia [1], Groenlanda are cea mai mare rata de sinucideri. Elvetienii au 11.2 la 100 mii fata de romani care au 11.9.
        [1] http://en.wikipedia.org/wiki/List_of_countries_by_suicide_rate
        • 0 (0 voturi)    
          Studii (Luni, 4 mai 2015, 15:52)

          Close [utilizator] i-a raspuns lui MarinaHorlescu1

          Eu spuneam ce zic studiile. Se pare ca depinde de cine aduna datele si face estimarile.
          Ca sa nu mai spun ca "tara fericita" e un concept foarte subiectiv si de inselator. In fine... studii de-astea a dime a dozen. Cercetatorii britanici...
  • +2 (4 voturi)    
    statistica motivationala - fake (Vineri, 24 aprilie 2015, 17:51)

    dumil [utilizator]

    elvetienii sunt niste fantome de oameni, e ca si cum ai masura fericirea/nefericirea unui robot.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică