Guvernul chilian a decretat miercuri "alerta rosie" dupa eruptia neasteptata a vulcanului Calbuco, din sudul tarii, inactiv de 43 de ani, dispunand evacuarea populatiei pe o raza de 20 km. Eruptia, care a inceput in jurul orei locale 18.00 (21.00 GMT) s-a produs in mod neasteptat, in conditiile in care in ultimele zile nu s-a detectat activitate vulcanica.

Eruptia vulcanului Calbuco din ChileFoto: Captura YouTube

Un locuitor care traieste in Ensenada, la circa 10 km de vulcan, a declarat ca el si familia lui au fugit cand a erupt vulcanul. "A sunat ca si cum un tractor cu remorca ar fi trecut pe drum... Am lasat totul in urma, mi-am luat copilul, cainele si am urcat in masina cu sotia", a povestit Trevor Moffat.

"Toti vecinii erau afara, multi tineri plangeau. Genul de reactie de tipul Armageddon", a mai spus acesta.