Care sunt cele mai exclusiviste cluburi din lume si cui ii este permis accesul

de A.C.     HotNews.ro
Marţi, 17 februarie 2015, 15:48 Magazin

Clubul Yellowstone
Foto: The Yellowstone Club
Pentru a permite accesul in cluburile exclusiviste, anumite asociatii nationale si internationale, precum si si unele companii de renume cer o suma enorma de inscriere, membri cu putere si prestigiu, iar procedurile sunt extrem de discrete, daca nu chiar secrete, relateaza Fortune.

  • Top 8 Cele mai exclusiviste cluburi din lume:


1. Clubul Bohemian

Clubul Boemilor din San Francisco este un club privat pentru barbati, infiintat in 1872, destinat scriitorilor, artistilor si muzicienilor. Pe parcurs, clubul s-a extins pentru a putea include si personalitati precum Ronald Reagan, Richard Nixon, precum si alti oameni de afaceri proeminenti. Lista membrilor nu este publica, dar este cunoscut faptul ca in fiecare an, clubul organizeaza o iesire de doua saptamani in padure, la Bohemian Grove in Monte Rio.

2.The Belizean Grove

Clubul Belizean Grove este un club pentru femei cu sediul in New York si este vazut ca raspunsul femeilor la Clubul Boemilor. Infiintat in 2001, clubul se reuneste o data pe an in Belize sau in alte locatii din American  Centrala. Misiunea lor, potrivit unui articol din The New York Times: sa duca o femeie la Casa Alba.

3. Clubul Yellowstone

The Yellowstone Club este un club privat de schi din Montanta, SUA. Un articol din 2009, publicat in The New York Times, relata ca suma minima necesara pentru a te inscrie in club este de 250.000 de dolari. Pe langa asta exista si alte taxe anuale care se ridica la 20.000 de dolari plus pretul unei case in zona (aproximativ 1,65 milioane de dolari). Printre membrii clubului s-au numarat Dan Quayle, Jack Kemp, Peter Chernin, Steve Burke si Bill Gates.

4. Grupul Bilderberg

Incepand cu anul 1954, Bliderberg este o conferinta de trei zile la care au acces doar cei care primesc invitatii, printre acestia fiind incluse personalitati din industrie, finante, mediul academic si presa. Doua treimi dintre participanti sunt din Europa, iar restul vin din Statele Unite.

"Conferinta este un forum pentru discutii informale despre trenduri si probleme majore cu care se confrunta lumea", se arata pe site-ul Bilderberg Meetings. 

Au existat si zvonuri potrivit carora clubul exclusivist format din participantii la conferinta se ocupa cu ceva mult mai serios de atat. Teorii ale conspiratiei spun ca grupul este o amenintare la adresa democratiei. Aparatorii conferintei spun ca aceasta a fost extrem de importanta in crearea Uniunii Europene.

5. Clubul Antreprenorilor Chinezi

The China Entrepreneur Club reuneste 46 dintre liderii de afaceri, politicienii, profesorii si personalitatile din alte domenii din China. Infiintat in 2006, clubul organizeaza evenimente, iar potrivit BBC, se intampla foarte rar ca noi membri sa fie acceptati. Printre cei acceptati in club se numara si fondatorul Lenovo, Liu Chuanzhi.

6. Augusta National Golf Club

Prestigiosul Augusta National Golf Club, infiintat in 1933, are reputatia exclusivitatii extreme. Persoanele de culoare nu au avut voie sa se inscrie pana in anul 1990, iar femeile nu au avut acces pana in 2012. Abonamentul anual se ridica la 10.000 de dolari, dar pentru a putea intra in club, aveti nevoie de o invitatie formulata special. Printre membrii se numara Bill Gates si alti oameni de afaceri renumiti.  Primele femei care s-au inscris in club au fost Condoleeza Rice si Darla Moore, partener la compania de investitii Rainwater.

7. Clubul Alfalfa

Clubul Alfalfa exista doar pentru a organiza un banchet anual. In ultima zi de sambata a lunii ianuarie, aproximativ 200 de politicieni si figuri proeminente din mediul de business se reunesc in Washington. Printre membri s-au numarat George W. Bush, George H. W. Bush, Richard Nixon si Ronald Reagan. Femeilor nu le-a fost permis accesul pana in anul 1993, dupa un boicot al presedintelui Clinton. 1970 a fost primul an in care clubul a permis accesul persoanelor de culoare. Oricine vrea sa primeasca o invitatie pentru a intra in club trebuie sa stie ca aceasta va veni doar in momentul in care un membru existent moare.

8. Comisia Trilaterala

Comisia Triaterala este un think tank la care au acces doar cei cu invitatie. Aceasta a fost infiintata in 1973 de David Rockefeller pentru a imbunatati comunicarea intre America de Nord, Europa si regiunea Asia-Pacific. Din club au facut parte fostul guvernator al Pennsylvaniei William Scranton si consilierii presedintilor americani Truman si Eisenhower. Astazi, comisia are 390 de membri.
























9669 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri