Telepatie prin internet: cum au fost transmise primele ganduri online

de A.C.     HotNews.ro
Joi, 4 septembrie 2014, 17:45 Magazin

Primele ganduri transmise online
Foto: PLoS ONE
Un studiu publicat recent in revista PLOS ONE, realizat de o echipa de cercetatori specialisti in neurostiinte si inginerie robotica, sustine ca a reusit o asa-numita "telepatie prin internet", transmitand gandurile unei persoane online. In cadrul proiectului, un cuvant a fost transmis de la o persoana la alte trei persoane, prin intermediul unor electroencefalograme conectate la internet.

Expeditorul, din India, a transmis cu succes cuvintele "hola" si "ciao" altor persoane care se aflau intr-un laborator din Franta. Un experiment similar a avut loc si intre participantii din Spania si Franta.

Discovery News scrie ca aceasta este prima incercare de "telepatie" produsa tehnologic, prin intermediul internetului.

Cum este posibila transmiterea unui gand online?

In locul in care se afla expeditorul, sistemul foloseste o tehnologie care face posibila interactiunea dintre creier si computer, in care electrozii atasati la nivelul scalpului monitorizeazaactivitatea electrica specifica din creier. Acele semnale declanseaza anumite reactii- la fel ca in cazul protezelor care permit pacientilor sa isi miste membrele artificiale atunci cand se gandesc la asta. In acest caz, cuvantul la care s-a gandit expeditorul este tradus intr-un cod binar.

In cazul receptorului, procesul este practic inversat prin intermediul unei interfete care leaga creierul de computer. Cuvintele "hola" si "ciao", transformate in cod binar, sunt transmise creierului prin intermediul tehnologiei de stimulare magnetica transcraniana, care actioneaza tot la nivelul scalpului. Receptorii experimenteaza mesajele sub forma de semnale de lumina la nivelul vederii lor periferice.

Receptorii nu "aud" cuvintele sub forma de ganduri interne, ci decodeaza secventele numerice din semnalele de lumina, sistemul reprezentand un fel de Cod Morse mental.

Informatiile binare au fost transmise prin intermediul emailului.

"Prin utilizarea neuro-tehnologiilor avansate, inclusiv electroencefalograme pe baza de wireless si tehnologia de stimulare magnetica transcraniana robotizata, am reusit sa transmitem un gand de la o persoana la alta, in mod direct si non-invaziv, fara ca acestea sa vorbeasca sau sa scrie", explica co-autorul studiului Alvaro Pascual-Leone de la Harvard Medical School.























2461 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Eroare esentiala! (Vineri, 5 septembrie 2014, 10:31)

    Spiky [utilizator]

    Nu GANDURI au fost transmise ci echivalentul digital al unor biocurenti. Care este diferenta? Esentiala! Datorita faptului ca (desi exista tomografie craniana pe viu, on-time/real-time) nu s-a reusit nici macar la momentul actual descoperirea gandurilor, adica a unor fenomene cerebrale clar asociate gandurilor. Tot ce s-a reusit a fost identificarea unor zone ce se activeaza cand te gandesti la ceva. Pana cand nu se identifica gandurile abstracte, nu se poate reusi Inteligenta Artificiala prin simularea functionarii creierului.


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi