Universitatea Cambridge cauta o persoana dispusa sa studieze pentru a deveni primul doctor in ciocolata. Departamentul de Inginerie Chimica si Biotehnologie al Universitatii cauta cercetatori care sa se alature echipei incepand cu ianuarie 2015. Bursa este finantata in totalitate, iar programul de studii va dura 3 ani si jumatate, noteaza The Independent.

Proiectul este "in principal experimental" si va provoca cercetatorul sa gaseasca modalitati prin care ciocolata, care are un punct de topire apropiat de cel al corpului uman, poate ramane solida si isi poate pastra calitatile intr-un climat cald.

Cu toate acestea, candidatul va trebui sa aiba abilitati matematice si sa fi studiat chimie, fizica si inginerie in ultimii patru ani.

Chiar daca un doctorat multidisciplinar in ciocolata va fi atragator pentru candidatii din intreaga lume, reglementarile de finantare specifica faptul ca acesta este valabil doar pentru cetatenii Uniunii Europene.

Cei care doresc sa devina doctori in ciocolata, se pot inscrie pana pe data de 29 august.