Un unchi al presedintelui american Barack Obama a fost retinut de politisti in timp ce conducea in stare de ebrietate in apropiere de Boston (estul SUA), a anuntat luni seara politia citata de AFP.

Arestat in 24 august, Onyango Obama a fost inculpat pentru fapta sa si dus in detentie, in virtutea legislatiei privind imigratia, ceea ce sugereaza ca acesta nu ar avea viza valabila pentru SUA.

Afirmand ca nu a baut decat "doua beri", Onyango avea "ochii rosii, o voce de om beat", mirosind "puternic a alcool", a declarat locotenentul Blaise Tersoni.

Intrebat daca vrea sa sune pe cineva, el a raspuns: "Cred ca voi suna la Casa Alba". Onyango Obama face parte din familia kenyana a presedintelui Obama, al carui tata era kenyan.