Uraganul Irene ar putea cauza pagube de pana la 12 miliarde de dolari pe coasta de est a Statelor Unite daca traiectoria prevazuta de meteorologi se confirma, a indicat vineri o societate de analiza, citata de AFP.

Irene ar trebui sa loveasca sambata Carolina de Nord si sa urce duminica spre New York, potrivit Centrului national al uraganelor din America (NHC).

"Este cel mai grav scenariu avut in vedere in starea actuala. Acesta va general 11 pana la 12 miliarde de dolari pagube", a declarat Chuck Watson, director de cercetari pentru Kinetic Analysis, un cabinet care dezvolta modele informatice in legatura cu pagubele provocate de intemperii.

Societatea estimeaza insa ca marimea pagubelor se va cifra cel mai probabil intre 5 si 10 de miliarde de dolari, in conditiile in care sansele ca uraganul sa loveasca New Yorkul la momentul de maxima intensitate sunt minime.

Presedintele Barack Obama a cerut vineri americanilor sa ia "in serios" uraganul Irene, care ar putea afecta pana la 65 de milioane de persoane.

"Daca va aflati pe traiectoria prevazuta a uraganului, trebuie sa luati masuri de precautie inca de acum", a declarat Obama, de la resedinta sa de vacanta situata pe insula Martha's Vineyard, in Massachusetts (nord-est).

"Nu asteptati. Nu amanati. Speram ca va fi bine, dar trebuie sa fim pregatuti pentru ce e mai rau. Trebuie sa luam aceasta masura in serios", a adaugat presedintele american.

Iar "daca primiti ordinul de evacuare, va rog sa va supunei", a spus Obama. "Toate informatiile dispobile indica faptul ca va fi o furtuna istorica".

Dupa ce a facut aceasta declaratie, presedintele a anuntat ca isi intrerupe vacanta.