Doi jurnalisti de la televiziunea australiana si managerul lor au fost concediati pentru ca au difuzat imagini trucate pe tema unui fapt divers care a atras atentia intregii tari: arestarea unui barbat suspectat de rapirea si uciderea unui copil cu opt ani in urma.

Ambii jurnalisti au facut reportaje in direct, dintr-un elicopter in apropierea orasului Beerwah, in Queensland (est),unde politia cauta in aceasta saptamana indicii noi in acest caz.

Dar, elicopterul nu a fost niciodata in acea zona, de fapt cei doi jurnalisti au transmis imagini din jurul studioului sau chiar de pe un heliport, scrie AFP.

"Suntem ferm decisi sa ne asiguram ca un astfel de comportament nu se va mai repeta si trebuie sa tragem o linie prin demiterea din functie a angajatilor care au abuzat de increderea telespectatorilor nostri", a declarat Jeffrey Browne, seful Nine Network, unul dintre principalele canale de televiziune private din Australia.

Directorul de stiri al canalului din Brisbane, Lee Anderson, reporter TV de 25 de ani, a fost de asemenea demis.

Opinia publica din Australia a urmarit cu sufletul la gura un incident care a socat tara in anul 2003. Daniel Morcombe, de 13 ani, a disparut cu cateva zile inainte de Craciun, in timp ce astepta intr-o statie de autobuz din Queensland. Aproape opt ani mai tarziu, politia a arestat doar un singur barbat, de 41 de ani, suspectat de ar fi rapit si ucis copilul.