Presedintele venezuelean Hugo Chavez a recunoscut, intr-un interviu televizat, ca a plans cu amar dupa ce a aflat de la mentorul sau Fidel Castro ca sufera de cancer, relateaza AFP.

"M-am dus la baie sa ma uit in oglinda. Am plans, am plans, am plans... Am plans pentru copiii mei, am plans ca la 12 aprilie (n.r. - referindu-se la tentativa de lovitura de stat din 2002)", a marturisit Chavez, duminica, pentru postul de televiziune venezuelean Televen.

La o intalnire, pe 18 iunie, "Fidel mi-a zis: 'Chavez, celule maligne', iar eu am ramas privindu-l asa... cu o multime de emotii si ganduri trecandu-mi prin cap, si ma intrebam 'de ce eu?' ", a povestit liderul venezuelean.

Doua zile mai tarziu, Chavez a fost operat la Havana, pentru extirparea unei tumori canceroase in zona pelviana.

Duminica el a plecat in Cuba pentru o a doua runda de chimioterapie si a anuntat, intr-un mesaj pe Twitter, ca este supus la "o multime de controale medicale".

Hugo Chavez, in varsta de 56 de ani, si-a anuntat intentia de a candida pentru un al treilea mandat prezidential in 2012, in pofida bolii sale. "Nu m-am gandit nici un moment sa renunt la presedintie", a spus el recent.