Primarul unei localitati din nordul Frantei a afisat pe strazi un decret scris in limbile romana si bulgara prin care se interzice cercetoria si cautatul in gunoaie, relateaza Novinite. Masura luata de edilul-sef din La Madeleine a intervenit in contextul inmultirii semnificativa a numarului de cersetori in localitate.

Tigani evacuati de langa Lille (2010)Foto: Reuters

La Madeleine, un orasel cu 23.000 de locuitori aflat in apropiere de Lille, a cunoscut in ultima perioada o crestere importanta a numarului de cersetori. Primarul a spus ca, cel mai probabil, acest lucru se datoreaza aparitiei unei tabere de tigani in Lille.

"Am primit semnale de la locuitori privind cateva confruntari. Mai mult, suntem preocupati de igiena si sanatatea publica, deoarece cei care cauta in gunoaie imprastie mizeria pe strazi", a spus primarul.

Oficialul a declarat ca a informat Primaria din Lille si autoritatile din departamentul Nord, in regiunea Nord-Pas de Calais, in legatura cu decretul sau.

Novinite scrie ca masura primarului este dezbatuta intens in presa din Franta. Ea intervine in contextul in care, anul trecut, autoritatile din Franta au deportat mai multe mii de tigani romani si bulgari, distrugand si zeci de tabere ilegale.