Raidurile NATO l-au ucis pe unul dintre fiii lui Muammar Gaddafi, au afirmat vineri rebelii libieni, citati de AFP. Potrivit acestora, Khamis Gaddafi s-a numarat printre cele 32 de persoane ucise in urma unui bombardament realizat de avioanele coalitiei aliate asupra unui centru de operatiuni din Zlitan, in vestul tarii. Un oficial de la Tripoli a declarat insa ca "stirea este falsa".

Khamis Gaddafi (28 de ani) este comandantul celei de-a 32-a Brigazi libiene, care se lupta impotriva rebelilor din Zlitan, un oras aflat la circa 140 de km sud-est de Tripoli. Localitatea a fost scena unor confruntari sangeroase intre cele doua tabere.

Un purtator de cuvant al rebelilor, Mohammed Zawawi, a spus pentru AFP ca spionii aflati in randurile conducerii libiene au confirmat moartea lui Khamis.

In martie 2011, presa a relatat ca el a murit dupa ce un pilot kamikaze s-a prabusit cu avionul de vanatoare peste o cladire din Tripoli unde se afla fiul lui Gaddafi.

NATO n-a confirmat deocamdata informatia, in timp ce un oficial de la Tripoli a declarat ca "stirea este falsa".

"Au inventat stirea despre Dl. Khamis Gaddfi pentru a-si acoperi asasinatele din Zlitan. Este o masinatiune pentru a acoperi crima din Zlitan si uciderea familiei al-Marabit", a declarat Moussa Ibrahim, referindu-se la presupusul bombardament care a dus la uciderea unor civili.

Khamis ar fi cel de-al doilea fiu al lui Gaddafi ucis de bombardamentele NATO in acest an. In aprilie, Saif Al-Arab Gaddafi (29 de ani) a murit intr-un atac aerian aliat. Liderul libian Muammar Gaddafi a supravietuit bombardamentului, in care au fost ucisi si trei dintre nepotii sai. Casa in care locuiau victimele a fost lovita de trei proiectile.