China ar putea impune o limitare a consumului de energie pana in anul 2015, intr-o incercare de a reduce emisiile de carbon in atmosfera, informeaza The Guardian. Conform cotidianului britanic, autoritatile de la Beijing vor adopta in acest an un nou plan economic cincinal, care prevede un consum maxim de energie echivalent cu 4,1 miliarde de tone de carbune pe an pana in 2015.

O astfel de masura a fost asteptata de specialisti de mai mult timp, dar de aceasta data lucrurile par sa se fi pus in miscare dupa acordul unei comisii prezidate de liderul chinez Wen Jiabao. Limita pusa in discutie este cu 25% mai mare decat consumul total de energie de anul trecut, dar China spera ca pana in anul 2020 sa isi scada emisiile de carbon cu peste 40%, comparativ cu nivelul inregistrat in anul 2005.

La ora actuala, China este cel mai mare emitator de gaze cu efect de sera in atmosfera, cu aproape un sfert din emisiile globale. O astfel de miscare din partea autoritatilor ar putea pune tara pe o traiectorie sustenabila din punct de vedere al mediului si ar reduce corelatia dintre cresterea economica si cresterea emisiilor.