China i-a cerut sambata presedintelui american Barack Obama sa-si anuleze decizia de a-l primi pe Dalai Lama, luata cu cateva ore mai devreme, considerand ca Washingtonul pune astfel sub semnul intrebarii integritatea sa teritoriala si suveranitatea Beijingului asupra Tibetului, relateaza AFP.

Imediat dupa anuntarea acestei decizii, ministerului si ambasada Chinei in Statele Unite au "protestat formal", potrivit unui comunicat al purtatorului de cuvant al ministerului chinez al Afacerilor Externe, Hong Lei.

Beijingul a cerut Washingtonului "sa anuleze imediat decizia de a aranja o intalnire intre presedintele Obama si Dalai Lama", a declarat Hong, reamintind Statelor Unite ca recunosc suveranitatea chineza asupra Tibetului.

Liderul spiritual al tibetanilor, care si-a parasit tara in 1959 dupa esecul unei revolte impotriva prezentei chineze, spune ca nu reclama pentru Tibet decat o autonomie reala. Dar Beijingul il acuza pe Dalai Lama ca incearca sa obtina independenta "Acoperisului lumii".

Negocieri angajate episodic intre guvernul tibetan din exil, la Dharamsala (India), si reprezentanti ai Beijingului asupra viitorului Tibetului nu au ajuns la niciun rezultat.

Casa Alba si-a luat anumite precautii, organizand intalnirea nu in Biroul Oval, unde presedintele american primeste sefii de stat, ci in Sala Hartilor, departe de ochii presei.

Obama l-a primit pe Dalai Lama si anul trecut, declansand furia Beijingului.

Intalnirea de sambata survine intr-un moment delicat intre cele doua puteri, marcate de tensiunile din Marea Chinei meridionale, care opun China altor cinci tari din regiune.