11 iulie 1995 - trupele lui Mladic intra in Srebrenica
In urma cu 16 ani, pe 11 iulie 1995, fortele conduse de Ratko Mladic invadau Srebrenica, decretata "zona de siguranta" de catre ONU. In decurs de doar cateva zile (13-16 iulie) au fost ucisi aproximativ 8.000 de barbati si baieti musulmani bosniaci, intr-un masacru considerat "cea mai mare atrocitate de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial".
Pe 24 iulie 1995, Mladic a fost acuzat de Tribunalul Penal International pentru Fosta Iugoslavie (TPI) de genocid, crime impotriva umanitatii si numeroase crime de razboi. La 16 noiembrie 1995, capetele de acuzare au fost extinse pentru a include si crime impotriva umanitatii si crime de razboi pentru atacul de la Srebrenica.
Dupa 16 ani, pe 26 mai 2011, Ratko Mladic, fostul lider al sarbilor bosniaci, considerat a fi orchestratorul masacrului de la Srebrenica, a fost gasit si retinut in Serbia, fiind inchis acum in centrul de detentie Scheveningen, in custodia Tribunalului de la Haga.
Reactii
"Nu exista cuvinte pentru a explica ura irationala, fara limite, impotriva persoanelor a caror singura vina a fost apartenenta la religia musulmana", a declarat Bakir Izetbegovic, un membru musulman al administratiei prezidentiale din Bosnia, pentru AFP.
"In timp, alte rani se vor inchide, poate, dar Srebrenica niciodata", a spus liderul musulmanilor bosniaci, inainte de inmormantarea celor 613 cadavre ale victimelor celui mai sangeros masacru din Europa de dupa cel de-al doilea Razboi Mondial.
"Desi instantele de judecata nu pot compensa durerea cauzata de pierderile cu care inca se confrunta, sper ca arestarea lui Mladic sa marcheze un moment de cotitura pentru toate tarile din Balcanii de Vest si inceputul unui nou capitol de cooperare, armonie si progres", a transmis premierul britanic, David Cameron, intr-o declaratie lansata de Ambasada Marii Britanii din Sarajevo.
"Cu saisprezece ani in urma, un genocid a fost comis la Srebrenica (...) O crima ce Europa n-o credea in masura sa se produca pe teritoriul sau, dupa atrocitatile din timpul celui de-al doilea Razboi Mondial", a spus presedintele croat, Ivo Josipovic.
Ambasadorul SUA la Sarajevo, Patrick Moon, s-a declarat impotriva oricarei tentative de a nega masacrul sau magnitudinea acestuia, facand referire la incercarile unor lideri ai sarbilor bosniaci de a evita termenul de "genocid" in descrierea a ceea ce s-a intamplat in iulie 1995. "De fiecare data cand contesta ceea ce nu poate fi contestat, ei impiedica progresul justitiei si al reconcilierii", a conchis diplomatul.



















sa speram ca oamenii vor gasi intotdeauna calea de discutie.
sa speram ca nu vor mai lasa armele sa vorbeasca pentru ei.
sa speram ca oamenii vor gandi si nu se vor mai lua dupa idiotii, in unele cazuri, care ii conduc.
sa speram sa avem puterea sa zicem "Nu" cand ni se ordona sa ucidem.