Un sofer britanic a primit o amenda de 110 de lire sterline pentru parcare intr-un loc nepermis, desi masina lui era blocata in acel moment intr-un ambuteiaj pe sosea, transmite YahooNews. Christopher Barham a cerut anularea amenzii, declarand ca "sunt pregatit sa merg la inchisoare in loc sa o platesc".

Barbatul din Essex se afla cu fiul sau in masina, pe o sosea din regiune, fiind blocati intr-un ambuteiaj in apropiere de statia de tren Gidea Park, in Romford.

Deoarece masinile nu avansau deloc, fiul sau a decis sa coboare si sa ia trenul.

Dupa cateva zile, Barham a primit o amenda, impreuna cu o imagine surprinsa de camerele cu circuit inchis, care aratau ambuteiajul existent pe sosea la acea ora.

"Era un blocaj. E comic ca un pasager nu poate cobori din masina intr-un ambuteiaj. Se vedea clar in poza ca exista un rand de masini in fata mea, asa cum e acolo in fiecare dimineata. Se poate vedea ca masinile din fata mea au luminile de frana aprinse. In ceea ce ma priveste, sunt pregatit sa merg la inchisoare in loc sa o platesc".

Consiliul din Havering a analizat insa incidentul si a decis sa anuleze amenda.