Partidul Socialist din Franta a anuntat luni ca este putin probabil ca Dominique Strauss-Kahn sa fie candidat la alegerile prezidentiale din 2012, in ciuda faptului ca procesul in care este acuzat de agresiune sexuala a luat o turnura favorabila fostului sef al Fondului Monetar International, relateaza Reuters.

Purtatorul de cuvant al partidului, Benoit Hamon, a declarat la o conferinta de presa, ca ideea potrivit careia Strauss-Kahn ar putea candida pentru presedintie de acum este cel mai putin probabil scenariu pentru fostul sef al FMI.

Fostul director al Fondului Monetar International si membru al Partidului Socialist din Franta, Dominique Strauss-Kahn, ar trebui sa se intoarca pe scena politica franceza, daca va fi declarat nevinovat de acuzatiile de agresiune sexuala aduse de procurorii americani, au afirmat 49% dintre respondentii unui sondaj de opinie realizat de cotidianul Le Parisien.

Ancheta a fost realizata dupa ce justitia americana a decis vineri sa-l elibereze pe Strauss-Kahn, fara a renunta insa la continuarea anchetei in acest dosar in care fostul sef al FMI este acuzat de abuz sexual.

45% dintre cei intervievati au afirmat ca Strauss-Kahn nu trebuie sa revina pe scena politica.

Procentul socialistilor francezi care au declarat ca vor ca DSK sa revina in prim-planul politic este de 65%, potrivit sondajului.