Jurnalistii francezi Herve Ghesquiere si Stephane Taponier, luati ostatici in Afghanistan in urma cu 18 luni, au fost eliberati, a anuntat miercuri presedintele Frantei, Nicolas Sarkozy, transmite BBC News.

Herve Ghesquiere si Stephane Taponier au fost tinuti ostatici timp de 547 de zileFoto: Reuters

Cei doi ziaristi francezi au fost eliberati impreuna cu translatorul lor, Reza Din, a precizat Sarkozy intr-o declaratie sustinuta la Paris.

Acestia s-ar afla acum la o baza militara din nord-estul Afghanistanului. Potrivit premierul francez Francois Fillon, "starea lor de sanatate este buna" si se vor intoarce pe pamant francez "in cateva ore".

Presedintele francez Nicolas Sarkozy a multumit omologului sau afghan, Hamid Karzai, pentru gestionarea situatiei ostaticilor.

Jurnalistii Herve Ghesquiere si Stephane Taponier ai postului public de televiziune France 3 si trei insotitori afghani au fost rapiti de talibanii insurgenti la 30 decembrie 2009, in provincia Kapisa din estul Afghanistanului, unde se aflau alaturi de trupe franceze. Ei terminasera de realizat un reportaj si nu se mai aflau sub protectia trupelor franceze in momentul rapirii.

In 8 aprilie 2010, cei doi ziaristi au aparut intr-o inregistrare video, vizibil slabiti, in care citeau un text prin care cereau autoritatilor franceze sa indeplineasca solicitarile rapitorilor.

La sfarsitul lunii iulie 2010, premierul Francois Fillon afirmase ca Parisul poarta un "dialog continuu" cu rapitorii, care fac parte din miscarea talibana.