Agentia spatiala americana (NASA) investigheza in prezent afirmatia unui astronom amator care sustine ca a descoperit dovada existentei vietii pe Marte, transmite FoxNews. David Martines a incarcat un video pe YouTube in care apare imaginea unui obiect alb, cilindric aflat pe suprafata Planetei Rosii.

Baza pe Planeta Rosie?Foto: Captura YouTube

Martines a folosit optiunea Mars explorer a aplicatiei Google Earth pentru a studia suprafata Planetei Marte.

El sustine ca a descoperit un obiect alb, cilindric, ce ar avea circa 215 metri lungime si 45 de metri latime. Astronomul a denumit obiectul "Bio Station Alpha, deoarece presupun ca ceva locuieste sau a locuit in el".

Inregistrarea a fost postata pe site-ul YouTube in 28 mai si a fost vizualizata pana in prezent de aproape 800.000 de ori.

Un purtator de cuvant de la Jet Propulsion Lab al NASA a declarat ca agentia investigheaza afirmatiile lui Martines, speculand insa ca "Bio Station Alpha" ar fi doar o distorsiune a imaginii digitale sau o "trasatura neobisnuita" a suprafetei planetei, si nu o baza martiana.

Martines afirma insa ca obiectul descoperit de el e "neobisnuit": "Ar putea fi o centrala electrica sau un container biologic - sper ca nu este o arma".

Martines cauta in prezent ajutor pentru gasirea unei imagini cu rezolutii mai bune, el afirmand ca oricine are programul Google Earth poate vedea obiectul respectiv.

Scepticii au realizat deja primele parodii ale "descoperirii" lui Martines, una dintre ele fiind prezentata pe YouTube sub numele de Ski Station Beta.