Talibanii aliati retelei teroriste Al Qaida au revendicat atentatul sinucigas produs la Peshawar, in nord-vestul Pakistanului, in urma caruia doi politisti si-au pierdut viata - transmite France Presse.

Ehsanullah Ehsan, purtatorul de cuvant al Miscarii Talibanilor din Pakistan, a anuntat telefonic ca acest atac a avut loc pentru a razbuna moartea lui Osama Ben Laden. El a avertizat ca astfel de actiuni "vor continua pana la oprirea atacurilor dronelor americane si a operatiunilor armatei in zonele tribale" .

Miercuri dimineata, un kamikaze la volanul unei masini-capcana a distrus complet o sectie de politie de trei etaje din Peshawar, ucigand doi politisti si ranind 19 persoane.

Acesta este cel de-al treilea atentat revendicat de talibanii aliati ai Al Qaida. Cel mai cautat terorist de pe planeta a fost ucis de un comando american la 2 mai, in nordul Pakistanului.