Comunistii si progeniturile lor trebuie sa fie judecati fara mila, a declarat sambata premierul bulgar Boiko Borisov, la o intalnire cu victimele represiunii regimului comunist, transmite Novinite. "Comunistii aia si copiii lor inca ar mai conduce Bulgaria, daca noi nu i-am fi inlaturat de la putere", a adaugat seful Executivului de la Sofia.

"N-am de gand sa le cedez comunistilor", a spus Borisov, referindu-se la realizarea unui compromis cu cel mai mare partid de opozitie din tara, Partidul Socialist bulgar, fostul Partid Comunist.

"Oamenii trebuie sa cunoasca - nimeni nu trebuie sa lase ca lucrurile acelea sa fie uitate", a declarat premierul, invitand victimele regimului comunist sa-si impartaseasca experientele cu restul bulgarilor.

Agentia de stiri sustine ca declaratiile lui Borisov, legate de condamnarea regimului comunist care s-a aflat la putere in Bulgaria intre 1944-1989 si de crimele acestuia, au devenit insa extrem de dure pe parcursul discursului. "Trebuie sa fim fara mila cu comunistii", a spus premierul bulgar, folosind acelasi tip de retorica utilizata de fostul regim.

Borisov a adaugat: "Comunistii aia si copiii lor inca ar mai conduce Bulgaria, daca noi nu i-am fi inlaturat de la putere", referindu-se la fostul premier socialist, Serghei Stanisev, fiul unui membru proeminent al Partidului Comunist.

Borisov si partidul sau, GERB, au infrant socialistii lui Stanisev la alegerile din 2009.