Romania cere restituirea unui miliard de dolari in cadrul constructiei Combinatului de la Krivoi Rog

de Olga Popescu     HotNews.ro
Vineri, 13 mai 2011, 13:07 Actualitate | Internaţional

Fondul proprietatii de stat al Ucrainei nu intentioneaza sa privatizeze Combinatul de la Krivoi Rog din cauza participarii la constructia unitatii a mai multor state straine, a declarat la o conferinta de presa presedintele institutiei, Aleksandr Riabchenko, citat de ugmk.info. "Atata timp cat nu vor fi reglementate relatiile cu tarile straine, nu se poate vorbi de privatizare", a spus el, precizand ca este vorba despre obligatiuni fata de Romania, Germania si Bulgaria.

"Nu cred ca putem proceda la privatizare fara a conveni aceasta chestiune cu romanii, cu nemtii si cu bulgarii. In primul rand cu romanii, pentru ca lor le apartine cea mai mare parte a banilor investiti si au cele mai mari pretentii", a subliniat el.

Potrivit spuselor sale, asteptarile romanilor sunt tot mai mari si este putin probabil ca ei sa accepte o diminuare a acestor asteptari. De altfel, a precizat Riabchenko, asteptarile s-au concretizat in suma de un miliard de dolari.

"Ei au calculat productia de minereu de fier acid in dolari si a iesit, dupa preturile existente atunci, aceasta frumoasa suma rotunda. Si s-au impacat cu gandul ca nu vor obtine de la Ucraina aceasta cifa. Iar acum este problematic sa se ajunga la o intelegere", a aratat oficialul ucrainean.


Citeste mai multe despre   
























Astra Film Festival 2017

VIDEO INTERVIU Bill Nichols, critic de film si pionier al studiului de film documentar: In timpul facultatii inca nu stiam ce voi deveni. Eu nu eram interesat sa fac bani, ci cautam implinirea. Si a durat o vreme sa imi dau seama.

Bill Nichols, critic de film american, profesor emerit si un pionier al studiului de film documentar contemporan a discutat in cadrul unui interviu despre visele si aspiratiile din tinerete, tehnicile din filmele documentare si influenta tehnologiei in industria cinematografica.
  • Intra in articol pentru a citi principalele declaratii ale lui Bill Nichols

4645 vizualizari

  • +24 (24 voturi)    
    Vom obtine, altfel blocam Ucraina peste tot.. (Vineri, 13 mai 2011, 13:22)

    Ucraina Mica [anonim]

    Romania are o mare putere de influenta fata de Ucraina, nu doar prin veto-ul ca stat membru UE si NATO la orice initiativa privind Ucraina, ci mai ales prin legaturile privilegiate cu USA.
    Ucraina nu poate spera la nimic concret de la programele UE pt ca acestea nu pot primi finantare fara votul tuturor statelor UE, inclusiv al Romaniei.

    Combinatul Krivoi Rog nu va putea fi privatizat fara acordul Romaniei, adica va ramane o gaura pt bugetul national ucrainean, pana cand Kiev-ul ne va da 1 miliard dolari sau echivalentul in minereuri, fier sau alte materii prime.
    Eventual ne poate da o parte din teritoriile talharite samavolnic de URSS si pastrate cu nesimtire de actuala Ucraina asa-zis independenta.

    Ca si alti vecini de-a lungul Istoriei (care au patit-o), observ ca ucrainienii tind sa-i subestimeze pe romani si mai ales capacitatea statului roman de a-si urmari mult timp interesele, prin serviciile specializate.
    De aia au si pierdut la Haga, nu credeau ca romanii vor putea sa le dea o lectie.
    Probabil vor mai primi si alte lectii..
    • +17 (17 voturi)    
      E, daca era prostanacu' (Vineri, 13 mai 2011, 13:36)

      , AlwaysToTheRight, NeveRed! [utilizator] i-a raspuns lui Ucraina Mica

      ... o mai plimba putin!
      Stai sa vina dumb si dumber, tontu si ipocrin sa vezi ce... sluj vor face!
      Doar le sta bine in genunchi!
  • +12 (12 voturi)    
    furt (Vineri, 13 mai 2011, 13:28)

    Hans Metter [utilizator]

    din cate am vazut intr-un episod din Romania te iubesc, combinatul a fost vandut bucata cu bucata la fier vechi... desi era nou si gata 100% sa inceapa productia, a fost distrus si vandut totul acolo. statul roman a asistat nepasator la cele intamplate acolo... ba mai mult unele persoane care trebuiau sa apare interesele statului au pus umarul la furt...

    cautati episodul... va lamuriti exact
    • +5 (7 voturi)    
      nu e chiar asa (Vineri, 13 mai 2011, 13:44)

      I [utilizator] i-a raspuns lui Hans Metter

      s-a furat mult, e adevarat, dar nu tot. Oricum de furat au furat tot ucrainienii deci banii din fier tot in Ucraina au ramas.
    • -1 (5 voturi)    
      corect e (Vineri, 13 mai 2011, 14:34)

      kolo [anonim] i-a raspuns lui Hans Metter

      ucraiNEnii, NU ucrainienii
    • +3 (3 voturi)    
      ehh...cam asa ceva (Vineri, 13 mai 2011, 18:59)

      Straistaru Eugen [utilizator] i-a raspuns lui Hans Metter

      nu era chiar operational....dar nici mult nu mai era pana la finalizare
    • 0 (0 voturi)    
      aloooooo!!!!!! (Sâmbătă, 14 mai 2011, 15:54)

      horia1962 [utilizator] i-a raspuns lui Hans Metter

      esti in confuzie...tu faci referinta la combinatul de la Calarasi care nu-i acelasi lucru cu Krivoi-rog......mai documeteaza-te......
  • +1 (1 vot)    
    Dupa 20 de ani (Vineri, 13 mai 2011, 13:38)

    Straistaru Eugen [utilizator]

    Are un material dedicat combinatului, il gasiti pe site-ul lor, destul de interesant. ;)
  • +5 (5 voturi)    
    Rectific (Vineri, 13 mai 2011, 13:39)

    Straistaru Eugen [utilizator]

    "Romania te iubesc" in loc de "Dupa 20 de ani"
  • +9 (9 voturi)    
    Creantele Romaniei fata de Ucraina (Krivoi-Rog) (Vineri, 13 mai 2011, 13:42)

    Finantistu [anonim]

    'Ei au calculat productia de minereu de fier acid in dolari si a iesit, dupa preturile existente atunci, aceasta frumoasa suma rotunda. Si s-au impacat cu gandul ca nu vor obtine de la Ucraina aceasta cifra. Iar acum este problematic sa se ajunga la o intelegere", a aratat oficialul ucrainean".
    Este gresita afirmatia oficialului ucrainean. Intrebati MFP al Romaniei cati bani s-au varsat in contul Krivoi-Rog si sub ce forma (eu stiu ca s-au varsat numai dolari cash, dar probabil ca s-au livrat si utilaje si echipamente de constructii). Daca luam in considerare faptul ca acesti bani s-au investit inainte de 1989, va imaginati cat ar insemna acum actualizati, probabil ca triplu, asa ca ucraineanul ar face bine sa socoteasca el cat ar trebui sa negocieze cu romanii (Canalul Sulina integral, Insula Serpilor si diferenta in bani). Succes celor de la Ministerul Finantelor Publice roman in recuperarea acestei creante fabuloasa. Romanii pot solicita si sprijinul FMI/BM pentru reglementarea datoriei altfel, la reclamatia noastra, ucrainienii nu vor mai putea obtine nici-un credit de la cele 2 organisme financiare internationale pana la reglementarea datoriei fata de noi. La fel si in cazul in care vor dori sa adere la NATO si UE.
  • -2 (10 voturi)    
    sa lamurim problema (Vineri, 13 mai 2011, 13:49)

    andrei [anonim]

    In 1989 aveam 0 datorie externa, ca urmare a infometarii populatiei, vreo 20 de miliarde de dolari datorii ale altor state fata de noi si vreo 8-9 miliarde de dolari in conturile proprii.

    Dupa 1989, s-a vandut totul pe nimic, s-au negociat "la sange" datoriile (adica in genunchi si pe comisioane grase), statul roman s-a ales cu praful de pe toba, ne-am trezit ca nemtii au datorii la noi de vreo 200 miliarde de euro (am mictionat si pe alea, ca doar nu eram prostii sa emitem vreo pretentie - pentru Schengen, chipurile), platim la UE mai mult decat suntem capabili sa atragem, nu am primit nimic pe certificatele "verzi", non-poluare (trebuia sa negociem pentru a primi peste un miliard de euro de la japonezi, la sfarsitul anului trecut), datoria externa se apropie de 100 de miliarde de euro (si cica pragul de indatorare e inca mic, fata de alte state - 40-50% din PIB la noi, ne laudam cu asta), iar astazi se dau lucrari fara licitatie, in valoare de zeci de miliarde de euro (vezi infrastructura transport - companii americane, franceze etc.), lucrari care treneaza de ani de zile. Tunurile multe si marunte, petrecute de mii de ori zilnic in Republica Hotomana Rromania, nu mai intra la socoteala.
    Recent, PRO TV a difuzat un reportaj in care pana si sudanezii ne radeau in nas. Cu datorii fata de noi de sute de milioane de dolari. Am ajuns de rasul curcilor, o natiune de mana a patra.

    Intrebare: ce cauta Romania in UE? Noi nu suntem un stat de drept. Si daca tot nu suntem un stat de drept, de ce nu introducem pedeapsa cu moartea, confiscarea averilor nejustificate si apoi, alipirea la un stat civilizat, care sa ne conduca prin institutiile sale?
    • 0 (2 voturi)    
      c (Vineri, 13 mai 2011, 18:41)

      a [anonim] i-a raspuns lui andrei

      La ce stat vecin? :)) La Bulgaria cu mafia ei? La Serbia cu vesnicile probleme interne? La Ucraina care mai are 20 de ani si dispare de pe harta? La Ungaria care nu are un vecin cu care sa aiba relatii amicale?

      Economic, doar Ungaria sta mai bine decat noi, dar asta doar din cauza pozitiei geografice mai ferita si mai aproape de Vest. Dar am intrat in epoca vitezei si aceti factori deja se transforma in avantaj.

      Ca se fura? De peste tot se fura. Ca noi suntem mai speciali? Nici pe departe.
  • -2 (10 voturi)    
    pentru cine vrea sa inteleaga (Vineri, 13 mai 2011, 13:53)

    andrei [anonim]

    iata si reportajul PRO TV pe aceasta tema, difuzat recent:
    http://stirileprotv.ro/emisiuni/romania-te-iubesc/pe-urma-miliardelor-pierdute-ale-romaniei-socialiste-investite-in-afara.html

    Veti constata ca statul roman este falimentar si condus de niste incompetenti corupti.
    • +1 (1 vot)    
      minus minus minus (Vineri, 13 mai 2011, 18:30)

      I [utilizator] i-a raspuns lui andrei

      pedeleii bata-i vina. Nu iau nici pauza de masa. Voi astia care ati dat minus... de unde ati tras concluzia ca se refera doar la Boc sau la actuala putere? daca v-ati fi obosit sa vedeti domentarul ati fi vazut ca incompetentii aia au vandut Romania de ani buni.
  • -1 (7 voturi)    
    Mda (Vineri, 13 mai 2011, 13:53)

    ion [anonim]

    Romania poate sa ceara cat vrea eu ma intreb cine o sa ii dea ceva vreodata
  • +9 (11 voturi)    
    PSD si PNL =USL (Vineri, 13 mai 2011, 14:04)

    gogu [anonim]

    E vorba despre Iliescu Ilici si Adrian Nastase ,care nu au facut nimic (dimpotriva...;) ) pt. a apara interesele nationale!
    Acum ce mai au de furat?! Vor inapoi la putere ca Basescu le-a stricat jocurile murdare.
    • -1 (5 voturi)    
      lasa-neeee (Vineri, 13 mai 2011, 15:59)

      Hans Metter [utilizator] i-a raspuns lui gogu

      pai in cate guverne a fost si Basescu?!.. mai lasa-ma cu basescu ca nu mai pot.. a fost la putere dupa 89 in aproape toate guvenele?!... si flota a disparut misterios si numele lui Base e legat strans de disparitie
      • 0 (4 voturi)    
        Flota (Vineri, 13 mai 2011, 16:41)

        Mircea [anonim] i-a raspuns lui Hans Metter

        Pai flota a disparut, dar banii au intrat in buzunarele lui Vacaroiu (el era prim ministru).
        Nu stiai?!
        • +1 (1 vot)    
          Deci Base a vandut-o si altul si-a umplut contul? (Vineri, 13 mai 2011, 17:07)

          .... [utilizator] i-a raspuns lui Mircea

          Fantastic!
          Auzi vad ca ai relatii bune la Cotroceni si te-as ruga sa-l intrebi pe nenea Basescu de ce a renuntat la cei 2 miliarde de dolari pe care ii datora Irakul Romaniei? E ciudat cum o tara importatoare de petrol renunta la creantele datorate de catre una dintre tarile cu cele mai mari rezerve de petrol din lume.
  • +2 (2 voturi)    
    Poate au ceva de dat la schimb! (Vineri, 13 mai 2011, 21:17)

    Mirobo [anonim]

    La data de 30 martie 1867, tarul Rusiei vinde catre Statele Unite o zona cu o suprafata de peste 1,5 milioane de kilometri patrati, pentru "imensa" suma de 7,2 milioane de dolari.
    Poate in schimbul investiei facute la Krivoi Rog ucrainenii ne vor vinde ceva " teren "care nu a fost al lor.
    • 0 (2 voturi)    
      AR FI (Sâmbătă, 14 mai 2011, 15:05)

      sabo [utilizator] i-a raspuns lui Mirobo

      FRUMOS..DAR NU VOM AVEA ACEST NOROC
      IN VECI!!
  • +1 (1 vot)    
    pai, sa-i restituie :D (Sâmbătă, 14 mai 2011, 15:21)

    Codruta N [utilizator]

    Victor Atanasie Stanculescu sa-i restituie! ca EL este cel care le-a dat miliardul ucrainenilor (desi era clar pentru oricine avea un pic de scoala ca "invesititia" e nerentabila de FEL), pe cand era Ministru al Industriilor, in '91 ! >:)


Abonare la comentarii cu RSS





Buchete.ro de 12 Ani: Florarie Online cu Livrare Flori la Domiciliu in Bucuresti

ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version