Italia si Statele Unite ar putea pune la punct un fond de finantare a rebelilor libieni, a relatat cotidianul economic italian Il Sole 24 Ore, citat de AFP, dupa ce rebelii au cerut 2 pana la 3 miliarde de dolari.

Italia a pus deja pe picioare un plan pentru un fond care se va afla "sub supravegherea si controlul americanilor, dar de gestionarea caruia se vor ocupa responsabili din sistemul bancar italian", a precizat ziarul, fara a indica sursele informatiei.

Fondul "va primi bunurile regimului lui Muammar Gaddafi, care au fost inghetate in baza deciziilor ONU si UE". Veniturile acestor depuneri, care vor include castigurile petroliere din estul Libiei, vor merge la rebeli.

"Statele Unite si Italia sunt primele tari pregatite sa se indrepte in aceasta directe", potrivit cotidianului. Premierul Silvio Berlusconi va discuta despre acest fond in cadrul unei intalniri cu secretarul american de stat Hillary Clinton, care va avea loc joi la Roma.