Cateva sute de tineri au iesit in strada, luni, in centrul orasului Nouakchott din Mauritania, protestand impotriva presedintelui Mohamed Abdel Aziz, aflat la putere de doar 2 ani, anunta AFP. Manifestatiile de strada au inceput in Mauritania inca de la sfarsitul lunii februarie, dar de fiecare data au fost reprimate sever de fortele de ordine.

Tinerii care cer plecarea actualului regim de la putere si-au dat intalnire in centrul orasului prin intermediul Facebook, insa au fost intampinati de politisti care nu au mai folosit, insa, forta impotriva lor, dupa ce deputatii opozitiei au amenintat ca se vor solidariza cu acestia, daca politia va interveni impotriva lor. Pentru prima data, la manifestatia de luni au participat si femei, in numar important.

Generalul Mohamed Ould Abdel Aziz, fostul sef al juntei si organizator al loviturii de stat din 6 august 2008 in Mauritania, a fost ales presedinte al republicii cu 52,58 % din voturi in iulie 2009.

La acea vreme, opozitia a denuntat fraude electorale, cerand comunitatii internationale sa constituie o comisie de ancheta care sa studieze veridicitatea rezultatelor scrutinului. Ministrul de interne Mohamed Ould Rzeizim a declarat insa ca alegerile s-au desfasurat potrivit reglementarilor in vigoare, precizand ca nu a primit nicio sesizare privind incidente electorale.

Pe 25 februarie anul acesta a avut loc prima manifestatie de strada de amploare impotriva lui Mohamed Abdel Aziz, in Mauritania.